Confidenţialitate


Suceava: O tânără însărcinată a murit chiar în ziua nunții


Suceava: O tânără însărcinată a murit chiar în ziua nunții

O tânără, în vârstă de 24 de ani, însărcinată în 7 luni, a murit la Spitalul Județean din Suceava chiar în ziua în care urma să se căsătorească.

Ea a ajuns la spital în stop cardiorespirator, fiind cunoscută cu probleme cardiace.

La începutul lunii fusese internată pentru COVID, dar s-a externat la cerere.

Tânăra a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava – scrie presa locală.

Însărcinată în 7 luni, suferea de afecțiuni cardiace, având 2 stenturi la inimă.

Potrivit medicului Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, tânăra a fost dusă direct în sala de operație, unde au continuat manevrele de resuscitare și s-a efectuat cezariana de urgență.

Ea a decedat, însă, la fel și cu fătul.

Cu câteva săptămâni înainte fusese internată cu COVID, la Spitalul Județean Suceava, de unde a fost externată la cerere, pe 2 august, dar medicii au precizat că a fost externată cu ”stare generala bună, fără necesar de oxigen, analize in parametri normali, cu tratament efectuat complet”.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează