Confidenţialitate


SUCEAVA: Focarul de COVID-19 este în scădere


SUCEAVA: Focarul de COVID-19 este în scădere

Focarul de nou coronavirus de la Suceava se reduce, potrivit conducerii autorităților sanitare.

Numeroase teste, efectuate în ultimele zile, au fost negative.

Șefa Direcției de Sănătate Publică, Manuela Trifan, a apreciat că lucrurile „sunt pe un trend bun”.

În data de 4 mai, în județ, din cele peste 3.000 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei, mai erau pozitive 1.322, iar în municipiul Suceava numărul persoanelor infectate era de 402.

În plus, din testele care s-au efectuat în ultimele zile, inclusiv la Spitalul de Urgență, aproximativ 70% au fost negative.

În ceea ce privește ridicarea măsurilor de carantină în Suceava și cele opt localități învecinate se va ține cont de numărul de cazuri la mia de locuitori.

În cazul în care proporţia nu va depăși 3%, carantina va putea fi ridicată, dar o decizie în acest sens va fi luată săptămâna viitoare.

Practic, cele mai vulnerabile puncte sunt acum căminele sociale și pentru bătrâni, unde pot apărea noi focare în orice moment.

În cursul zilei de miercuri, Direcția de Sănătate Publică a demarat o anchetă epidemiologică la Mănăstirea Putna.

Măsura a fost luată după ce un călugăr de aici a fost internat în Spitalul Județean Suceava, în stare foarte gravă, direct în secția de Terapie Intensivă.

Analizele au arătat că este infectat cu noul coronavirus, iar ulterior a fost transferat cu un elicopter la Institutul Matei Balș din București.


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează