Confidenţialitate


Suceava: Doi dintre cei patru examinatori cercetați penal pentru luare de mită nu revin la vechile posturi | AUDIO


Suceava: Doi dintre cei patru examinatori cercetați penal pentru luare de mită nu revin la vechile posturi | AUDIO

Examinatorii de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava, cercetați penal în cazul șpăgilor de la ”fabrica de permise”, nu vor putea reveni în activitate pe vechile posturi. Decizia a fost luată de procurorii DNA.

Doi din cei patru examinatori care în dimineața zilei de luni au revenit la muncă au fost audiați, din nou, de procurorul de caz de la Direcția Națională Anticorupție Suceava.

Celor doi li s-a interzis pentru o perioadă de 30 de zile să-și exercite meseria în care au comis faptele de corupție pentru care sunt cercetați. Mai exact, aceștia au interdicția de a profesa în calitate de agent examinator.

Celelalte două persoane aflate în aceeași situație vor fi audiate marți la sediul DNA, când se așteaptă să fie luate măsuri similare. Totul a plecat de la faptul că la Serviciul Permise și Înmatriculări este o criză acută de personal în rândul examinatorilor la proba practică.

Această criză a venit pe fondul anchetei procurorilor anticorupție, care au descoperit aici o uriașă schemă de fraudare a examenului pentru obținerea permisului de conducere.

Cei patru examinatori au fost arestați la finalul lunii noiembrie a anului trecut, iar ulterior un judecător i-a plasat sub control judiciar. Angajații de la Permise și Înmatriculări aveau o serie de interdicții, dar nu și cea de a-și exercita meseria în care au comis faptele de care sunt acuzați.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Alexandru Neagu

Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează