Confidenţialitate


Subiectele la Evaluarea Naţională


Subiectele  la Evaluarea Naţională

Absolvenţii de clasa a VIII-a care au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română la Evaluarea Naţională au avut de motivat apartenenţa unei poezii la genul liric, dar şi de redactat o naraţiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei competiţii sportive.

La proba scrisă la Limba şi literatura Română, elevii au primit un fragment din poezia “Ploaie”, de Magda Isanos, având de răspuns la şase întrebări referitoare la elemente ale textului. De asemenea, li s-a cerut să redacteze o compunere de minimum 150 de cuvinte în care motiveze apartenenţa poeziei la genul liric.

La al doilea subiect, elevii au primit un text la prima vedere la care au avut două cerinţe principale – una vizând înţelegerea şi una elemente de gramatică. De asemenea, li s-a cerut să redacteze o naraţiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută în timpul unei competiţii sportive.

Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, la Evaluarea Naţională din acest an s-au înscris 144.890 de candidaţi, dintre care 144.740 din seria curentă şi 150 din seria anterioară, iar examenul va fi organizat în 4.164 de centre.

Miercuri, absolvenţii de clasa a VIII-a vor susţine proba scrisă la Matematică. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă joi.

Afişarea primelor rezultate este programată pentru 26 iunie, până la ora 16:00, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20:00. Rezultatele finale vor fi comunicate în 30 iunie, în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro.

Una dintre noutăţile acestui examen este că ponderea mediei de la Evaluarea Naţională creşte de la 75% la 80%, iar notele de la clasă vor reprezenta doar 20%, în loc de 25% din media de admitere în clasa a IX-a, aşa cum era până acum.

De asemenea, o altă noutate este că s-a modificat şi un aspect de notare la examenele naţionale, mai exact a fost îndepărtată prevederea din metodologia de desfăşurare a examenului de Evaluarea Naţională şi a Bacalaureatului care spunea că trebuie sa existe o diferenţă de 0,5 puncte între nota iniţială şi cea finală, de după contestatie, pentru ca nota să fie modificată. Acum, nu va mai fi luat în calcul niciun barem pentru modificarea notei, nota finală fiind cea după contestaţie. La depunerea contestaţiei, elevii vor da o declaraţie scrisă în care îşi vor asuma că în urma recorectării lucrării nota iniţială poată să scadă.

Iată, mai jos, poezia Magdei Isanos, pe care elevii au avut-o de analizat:

Ploaie

de Magda Isanos

Domol răsună ploaia-n geamuri,
Cu-același ritm melodic și egal,
Cu miros cald și umed de pe lanuri;
Cu lungi tristeți de toamnă și caval –
O fină pânză de argint
Se țese luminoasă și lichidă
Din cerul trist și palid spre pământ,
Învăluindu-l ca-ntr-o crisalidă;
Pe flori înviorate și pe-alei
S-au risipit șirag de nestimate
Atâția stropi nepângăriți și grei,
Cu străluciri de grele diamante.
Aș vrea aceste lacrimi lucitoare,
Pășind cu glezne goale prin verdeață,
Să le culeg în poală răbdătoare
Și-n dar să ți le-aduc de dimineață.

Foto: isanos.ro


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)