Confidenţialitate


Subiectele la BAC, proba la limba și literatura română


Încălzire pentru Bacalaureat! 345.000 de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a au început testele de simulare a examenului de Bacalaureat. Prima probă pe care au susţinut-o a fost cea scrisă la limba şi literatura română.

Subiectele au fost diferite, în funcție de profilul și specializarea elevilor. Astfel, elevii de clasa a XI-a, de la profilul Real-tehnologic şi vocaţional, au primit, la primul subiect, poezia „Nici luna luminoasă, nici stelele din ceri” de Mihai Eminescu. Pornind de la acest text, au avut de rezolvat nouă cerințe, precum găsirea unor sinonime, identificarea motivelor literare și comentarea primei strofe.

La al doilea subiect, au avut de scris un text argumentativ despre utilitatea telefoanelor mobile pentru omul contemporan, iar la ultimul subiect – de redactat un eseu de maximum 900 de cuvinte în care să prezinte tema şi viziunea despre lume într-un basm cult studiat.

Elevii de clasa a XII-a de la profilul Real au avut de rezolvat nouă cerințe, la primul subiect, pornind de la poezia „În seara asta” de Adrian Maniu. La subiectul al II-lea, elevii au redactat un text argumentativ despre rolul dezbaterilor publice în adoptarea unor legi, iar la subiectul al III-lea cerința a fost redactarea unui eseu despre particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat aparținând lui Liviu Rebreanu sau George Călinescu.

La profilul Uman, elevii de a XII-a au avut de evidențiat relația dintre două personaje într-un roman psihologic sau un roman al experienței studiat.

 


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează