Confidenţialitate


SUA vor trimite rachete Patriot în Polonia


SUA vor trimite rachete Patriot în Polonia

Armata americană a anunțat, marți seară, că se va repoziționa două baterii de rachete Patriot în Polonia pentru a “contracara” în mod proactiv orice potențială amenințare pe flancul estic al Alianței Nord-Altantice.

Victoria Nuland, unul dintre adjuncții diplomaţiei americane, a declarat că administrația de la Washington analizează nevoile imediate ale Poloniei în contextul conflictului armat de la granițele acesteia, relatează Reuters.

Totodată, americanii au calificat drept neviabilă propunerea polonezilor de a-și trimite toate avioanele de tip MiG-29 în Germania, care să fie oferite mai apoi Ucrainei. Berlinul a anunțat, în marți noapte, că se opune planului.

Alianța Nord-Atlantică insistă că responsabilitatea sa este aceea de a garanta că actualul conflict din Ucraina nu se va extinde dincolo de granițele acestei țări.

“NATO va proteja şi va apăra fiecare centimetru al teritoriului aliaţilor”, a spus, marți, secretarul general Jens Stoltenberg. Potrivit acestuia, 130 de avioane sunt în alertă maximă, alături de peste 200 de nave, din nordul extrem Europei şi până la Mediterană.


Ultimele stiri
Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…