Confidenţialitate


SUA vor primi cel mult 45.000 de refugiați în anul fiscal următor


SUA vor primi cel mult 45.000 de refugiați în anul fiscal următor

Administrația Trump plănuiește să accepte maxim 45.000 de refugiați în Statele Unite, în următorul an fiscal care va începe la 1 octombrie, a declarat marți un fost oficial american, citat de Reuters.

Casa Albă a stabilit această cifră după o dezbatere controversată între oficialii care au dorit un plafon mai mic și cei care au vrut unul mai mare, a precizat acest fost oficial, care s-a exprimat sub protecția anonimatului.

De o parte, la dezbatere au fost oficiali care au abordat această problemă dintr-un unghi politic intern, după ce președintele Donald Trump s-a concentrat pe reducerea imigrației în timpul campaniei prezidențiale din 2016 în SUA.

De cealaltă parte, erau experți în politică externă care au susținut că primirea de refugiați în Statele Unite este vitală pentru a asigura că alte țări își vor menține granițele deschise.

Potrivit fostului oficial american, decizia va submina puterea Statelor Unite de a convinge națiuni precum Iordania, Turcia și Libanul, care au acceptat fluxuri uriașe de refugiați sirieni.

„Nu avem nicio poziție pentru a juca acest rol atunci când tăiem asistența noastră umanitară și când ne reducem la jumătate primirile de refugiați”, a spus acest fost oficial.

În cele două ordine de restricție a călătoriilor, Trump a decis ca SUA să accepte cel mult 50.000 de refugiați pentru reinstalare permanentă în anul fiscal 2017, care se încheie la 30 septembrie.

Pentru că mai multe instanțe au contestat aceste interdicții, Statele Unite au acceptat în cele din urmă mai mult de 50.000 de refugiați în cursul anului fiscal curent.

Dacă Statele Unite acceptă 45.000 în anul fiscal 2018, va fi cel mai scăzut nivel după anul fiscal 2006, când au primit 41.223, potrivit datelor Departamentului de Stat.

Acest prag pe care Administrația Trump l-a stabilit, va fi mai puțin din jumătatea celui de 110.000 refugiați pe care fostul președinte al SUA, Barack Obama l-a autorizat.


Ultimele stiri
Franța: Un om a fost ucis, iar alți patru au fost răniți după ce un bărbat a tras…

Premierul Luca Niculescu, după atacul asupra unei nave comerciale în Marea Neagră: „O încălcare flagrantă a dreptului internațional”

Nicușor Dan, reacție după noul atac mortal cu drone asupra unei nave în Marea Neagră: „Este timpul ca…

Siguranța copiilor pe internet: ce trebuie să însoțească regulile pentru rețelele sociale (P)

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia CAB este definitivă

Japonia va simula atacuri cibernetice cu ajutorul AI, pentru a descoperi vulnerabilitățile sistemelor înaintea hackerilor

Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…

Universitatea Craiova a învins-o pe Inter d’Escaldes cu 3-1 în Conference League. Filipe Coelho: „O victorie corectă” |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează