Confidenţialitate


SUA: Sapunurile antibacteriene pot crea probleme


Agenția americană pentru produse alimentare și farmaceutice le cere producătorilor de săpunuri antibacteriene să vină cu studii care să demonstreze eficiența acestor produse față de cele obișnuite. În caz contrar, trebuie să modifice formula săpunurilor sau etichetarea lor pentru a rămâne pe piață.

Medicii susțin că săpunurile antibacteriene pot crea probleme dacă sunt utilizate pe termen lung. Săpunurile antibacteriene sunt eficiente pentru că omoară germenii de pe piele care ne pot îmbolnăvi – a declarat pentru Associeted Press, Brian Sansoni, reprezentantul Institutului American pentru Curăţenie. E contrazis însă de alți specialiști, care susțin că aceste săpunuri nu sunt nici eficiente și nici benefice.

De altfel, jurnaliștii ABS News au făcut un test în laboratorul Universității Maryland. Participanții la studiu s-au spălat, unii cu săpun antibacterian, ceilalți cu săpun obișnuit, după ce palmele le-au fost contaminate cu diverse bacterii.

Săpunul antibacterian a eliminat 75 la sută dintre bacterii, cel obișnuit, la fel. Deci nicio diferență imediată – relatează jurnaliștii ABC News.

De altfel, studii efectuate de oameni de știință arată că folosirea pe termen lung a săpunului antibacterian duce la uscarea pielii, iar unele substanțe cum ar fi triclocarban sau triclosan ar putea provoca dereglări hormonale și rezistență la antibiotice.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează