Confidenţialitate


SUA oferă 10 milioane de dolari pentru prinderea unui narcotraficant mexican


SUA oferă 10 milioane de dolari pentru prinderea unui narcotraficant mexican

Statele Unite ale Ameicii au anunţat că oferă o recompensă de zece milioane de dolari pentru orice informaţie ce ar putea conduce la arestarea lui ‘El Mencho’, şefului cartelului “Jalisco Noua Generaţie”, una dintre cele mai puternice şi periculoase grupări de narcotraficanţi din Mexic, relatează Agerpres, citând AFP.

Guvernul american a deschis o linie telefonică, o adresă de e-mail şi un cont Twitter pentru culegerea de informaţii legate de Nemesio Oseguera Cervantes, în vârstă de 52 de ani.

Cartelul Jalisco Noua Generaţie “face parte dintre cele cinci organizaţii criminale transnaţionale cele mai periculoase din lume”, a declarat ministrul american al Justiţiei, Jeff Sessions.

Potrivit acestuia, cartelul aduce în SUA, în fiecare lună, cel puţin cinci tone de cocaină şi cinci tone de metamfetamine.

În afara lui “El Mencho”, ministerul american a mai dezvăluit că a inculpat de asemenea 44 de membri ai cartelului, printre care şi pe fiul liderului grupării, Ruben Oseguera Gonzalez, alias ‘Menchito’, 28 de ani, arestat în Mexic din 2015 şi deţinător al unui paşaport american.

Soţia sa a fost arestată în mai în Mexic, fiind suspectată că ar fi administrat active ale grupării criminale.

Conform estimărilor guvernului mexican, cartelul condus de “El Mencho”, fondat în 2011, ar fi acumulat o avere de 50 de miliarde de dolari.

Nemesio Oseguera Cervantes s-a implantat în trei sferturi din statele mexicane şi are legături cu organizaţii criminale din Statele Unite, Europa, Asia şi din alte state din America Latină.

Cartelul Jalisco Noua Generaţie nu a ezitat să atace obiective militare sau poliţişti. În 2015, membri ai grupării au ucis 20 de soldaţi şi o poliţistă în cursul unui atac cu lansatoare de grenade asupra unui elicopter militar.


Ultimele stiri
Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează