Confidenţialitate


SUA: Nou caz de afro-american împuşcat mortal de poliţie


SUA: Nou caz de afro-american împuşcat mortal de poliţie

Un afro-american a fost împuşcat mortal de poliţie, miercuri, în statul Carolina de Nord, cel mai recent caz în care o persoană de culoare a fost ucisă de forţele de ordine de la condamnarea poliţistului Derek Chauvin pentru uciderea lui George Floyd, relatează Agerpres, citând AFP.

Andrew Brown Jr “a fost rănit mortal” de un agent care a mers să îi prezinte un mandat de percheziţie în Elizabeth City, mic oraş din acest stat din sud-estul SUA, a declarat şeriful comitatului Pasquotank.

Potrivit unor martori citaţi de media locale, Andrew Brown a fost împuşcat în timp ce se îndepărta de poliţişti la volanul maşinii sale.

În vârstă de 40 de ani şi tată a zece copii, el nu era înarmat, a afirmat familia sa, citată de postul de televiziune local WAVY.

Moartea sa survine la o zi după verdictul istoric din procesul poliţistului Derek Chauvin, găsit vinovat de trei capete de acuzare, între care omorârea lui George Floyd la Minneapolis, în Minnesota.

Bucuria provocată de condamnare, marţi după-masă, a fost imediat umbrită de moartea unei adolescente de culoare la Columbus, în Ohio, cu mai puţin de o oră înainte de anunţarea verdictului.

În vârstă de 16 ani, Makiyah Bryant a fost împuşcată mortal de un poliţist în timp ce părea să atace cu un cuţit o altă persoană.

Şeriful Tommy Wooten a promis, miercuri, “transparenţă” în legătură cu evenimentele care au condus la moartea lui Andrew Brown Jr în Carolina de Nord.

Camera de filmat de mici dimensiuni ataşată de echipamentul poliţistului care a tras era în funcţiune, a adăugat şeriful, care a precizat că nu a văzut încă imaginile.

Ancheta a fost înaintată Biroului de Investigaţii din statul Carolina de Nord.


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează