Confidenţialitate


SUA: Anchetă a unei comisii din Senat privind activităţile în Ucraina ale fiului lui Joseph Biden


SUA: Anchetă a unei comisii din Senat privind activităţile în Ucraina ale fiului lui Joseph Biden

O comisie din Senatul SUA, aflat sub controlul Partidului Republican, a emis citaţii pentru obţinerea de documente într-o anchetă care vizează activităţile desfăşurate în Ucraina de Hunter Biden, fiul lui Joseph Biden, potenţialul adversar al preşedintelui Donald Trump în scrutinul prezidenţial.

Comisia pentru Securitate Naţională şi Afaceri Guvernamentale din Senatul SUA a aprobat citaţiile care îl vizează pe Hunter Biden şi firma ucraineană Burisma, în ceea reprezintă, în contextul viitorului scrutin prezidenţial, o tentativă de evaluare a activităţii lui Joseph Biden de vicepreşedinte al Statelor Unite, relatează cotidianul The Washington Post.

Senatorul republican Ron Johnson, preşedintele Comisiei senatoriale pentru Securitate Naţională şi Afaceri Guvernamentale, anunţase recent că vrea documente referitoare la activităţile lui Hunter Biden în cadrul conducerii companiei energetice ucrainene Burisma.

Senatorii democraţi acuză că investigaţia parlamentară este o manevră electorală pentru afectarea imaginii lui Joseph Biden, care probabil va fi adversarul lui Donald Trump în scrutinul prezidenţial din noiembrie. Senatorul democrat Gary Peters, membru al Comisiei, a declarat că iniţiativa deschide “o direcţie periculoasă” în contextul crizei coronavirusului. “În acest moment, în care americanii trebuie să fie uniţi, această investigaţie extrem de partizană din punct de vedere politic ne divizează“, a argumentat politicianul democrat.

Citaţia privind oferirea de documente vizează şi Blue Star Strategies, o firmă de lobby care a lucrat în numele Burisma şi l-a avut ca angajat pe Andrii Telizhenko, un cetăţean ucrainean care are legături cu grupul energetic Burisma.

Hunter Biden a făcut parte din conducerea companiei Burisma din 2014. Poziţia sa a generat preocupări privind conflict de interese, dat fiind că tatăl său, Joseph Biden, era vicepreşedinte al SUA. Departamentul de Stat a stabilit în 2014 că nu exista un conflict de interese, argumentând că Hunter Biden era “persoană privată”.

Presiunile preşedintelui Donald Trump asupra Ucrainei în sensul investigării activităţilor lui Hunter Biden şi Joseph Biden au făcut obiectul unei anchete a Camerei Reprezentanţilor din SUA, majoritar democrată. Donald Trump a fost vizat de procedura destituirii, dar a fost achitat.

Acum, echipa de campanie a lui Donald Trump vrea să transforme în temă electorală activitatea lui Hunter Biden în Ucraina, prin stabilirea unei legături cu mandatul de vicepreşedinte al lui Joseph Biden, comentează site-ul de ştiri Axios.com.


Ultimele stiri
Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, după respingerea Guvernului Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și…

Siegfried Mureșan, prima reacție după ce Guvernul a fost respins de Parlament: „partidele care au declanșat criza politică…

Guvernul Mureșan, respins la votul de învestire din Parlament. Au fost doar 182 de voturi „pentru” | VIDEO

În urmă cu 66 de ani, Familia Flintstone, celebra familie din „epoca de piatră” cucerea televiziunea | AUDIO

Cele mai frumoase teatre din Paris pe care merită să le descoperi | AUDIO

Fundația TEILOR acordă o bursă de 1.000 de euro unui tânăr cu rezultate academice excepționale (P)

România în Direct. Arestarea lui Georgescu. Liber la guvern PSD cu AUR?

O dronă a explodat în extravilanul unui sat din Republica Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian din nordul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează