Confidenţialitate


Studiu MedLife: Cei ce au avut COVID-19 anterior vaccinării dezvoltă suficienți anticorpi după prima doză


Studiu MedLife: Cei ce au avut COVID-19 anterior vaccinării dezvoltă suficienți anticorpi după prima doză

MedLife a realizat un prim studiu referitor la reacţiile post vaccin, mai exact la evoluţia numărului de anticorpi.

Una dintre concluzii este faptul că persoanele care au trecut prin boală dezvoltă un număr suficient de anticorpi, chiar după prima doză de vaccin. Nu ar strica să fie luat în calcul ca, în cazul acestora, să se renunţe la doza de rapel – recomandă specialiştii clinicii.

Studiul MedLife a urmărit evoluţia anticorpilor, după vaccin, la proprii agnajaţi care au fost vaccinaţi. S-au observat rezultate diferite la persoanele care nu au trecut prin boală, faţă de cele care au avut COVID 19.

Medicul Bogdan Dabu, şeful laboratorului de analize din Spitalul de Pediatrie Medlife:

Pacienții vaccinați cu prima doză au avut titruri destul de mici de anticorpi. Dintre colegii care au trecut prin boală, titrul de anticorpi a fost destul de ridicat, chiar după prima doză.

În aceste conditii, specialiştii MedLife consider că autorităţile ar putea lua în calcul ca cei din urmă să fie vaccinaţi cu o singură doză.

Prima doză de vaccin duce la o creștere a titrului de anticorpi, peste titrul protector. Ar putea fi luată în calcul această recomandare, mai spune Bogdan Dabu.

Reprezentanţii Comitetului naţional pentru vaccinare au declarat pentru Europa FM, că subiectul îi preocupă, dar că, în prezent, nu există suficiente informaţii privind evoluţia post vaccinare a pacienţilor care au trecut prin boală.

În prezent, se urmează indicaţiile de la nivelul Uniunii Europene. Reamintim, Franţa a recomandat recent ca persoanele care au fost infectate cu coronavirus și s-au vindecat să primească o singură doze de vaccin, în cazul acelor vaccinuri care necesită și o doză de rapel.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Liliana Nicolae

Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu