Confidenţialitate


Studiu: Doar 4 din 10 angajaţi români sunt mulţumiţi de situaţia lor profesională


Studiu: Doar 4 din 10 angajaţi români sunt mulţumiţi de situaţia lor profesională

Numai 39% dintre angajaţii români se declară mulţumiţi de situaţia profesională actuală, în timp ce 41% sunt indiferenţi, iar restul de 20%, majoritatea tineri cu vârsta sub 25 de ani, se declară nemulţumiţi, potrivit unui studiu realizat de platforma de recrutare online eJobs.

Cu toate acestea, aproape jumătate (49%) dintre participanţii la studiu consideră că au făcut alegerea potrivită privind cariera lor şi, la polul opus, un angajat din cinci crede că a făcut o alegere mai puţin sau deloc potrivită.

‘Cariera actuală a fost, pentru 36% dintre respondenţi, o opţiune proprie. Alţi 31% spun că au fost influenţaţi de anumite circumstanţe în alegerea parcursului profesional, cum ar fi facultatea urmată sau primul job, în timp ce pentru 15% decizia a avut ca factor determinant studiile urmate într-un liceu de specialitate. Principalele criterii care au stat la baza alegerii carierei sunt pasiunea pentru domeniul de activitate (34%) şi abilităţile personale (32%). Aproape un sfert dintre respondenţi au fost motivaţi, totodată, de siguranţa locului de muncă (24%), de oportunităţile de dezvoltare profesională (24%), de posibilitatea de a avea venituri mai mari decât în alte domenii (23%) sau de perspectivele de viitor ale domeniului ales (22%)’, se menţionează în cercetare.

Pasiunea pentru domeniu este importantă mai ales în cazul tinerilor cu vârsta sub 25 de ani, reprezentând 46% din total, şi scade odată cu vârsta, cei de 46-55 de ani având o pondere de numai 25%. Pentru aceştia din urmă, siguranţa locului de muncă este principala motivaţie în alegerea carierei şi tot ei sunt cei care, cu un procent de 51%, au cea mai mare compatibilitate între cariera actuală şi domeniul în care şi-au urmat studiile.

Dintre cei care au în plan să-şi schimbe cariera, aproape jumătate (45%) vor să facă acest pas în cel mult şase luni, 25% au ca obiectiv următoarele 6-12 luni, iar alţi 26% consideră că vor reuşi să-şi schimbe cariera în următorii 1-3 ani. De această dată, salariul este cel mai important criteriu în alegerea viitoarei carierei (51%), urmat de siguranţa locului de muncă (39%), pasiunea pentru domeniu (37%) sau oportunităţile de dezvoltare profesională (32%). Pe ultimele locuri în piramida răspunsurilor se află criterii precum posibilitatea de a călători (11%), cererea ridicată de forţă de muncă în domeniu (9%) sau impactul în societate (9%).

‘Schimbarea carierei nu e totuşi o decizie tratată cu lejeritate, angajaţii conştientizând că un astfel de pas nu se face uşor şi fără riscuri asociate. Astfel, mulţi se tem sau amână să facă un pas în acest sens dintr-o serie de motive, precum lipsa siguranţei financiare în perioada de start în noua carieră, lipsa de timp pentru pregătirea profesională sau căutarea unui nou job, precum şi incertitudinea cu privire la perspectivele de viitor. Teama de schimbare este un alt obstacol important pentru aceştia şi, surprinzător, este caracteristică mai cu seamă celor până în 35 de ani, în timp ce lipsa de încredere în alegerea viitoarei cariere este cel mai mult menţionată de tinerii până în 25 de ani’, spune Bogdan Badea, director în cadrul eJobs Group.

Studiul a fost realizat în perioada august-septembrie 2017, pe un eşantion de 1.794 de respondenţi, dintre care 63% sunt salariaţi fără funcţii de conducere. Ca profil general, 62% dintre participanţii la studiu sunt femei, 38% bărbaţi, iar categoria dominantă de vârstă (83%) este 26-55 de ani.

Lansată în 1999, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare online din România, cu peste 3,5 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii şi peste 30.000 de joburi active în orice moment.


Ultimele stiri
Un parlamentar a cerut schimbarea numelui grupului parlamentar POT în „Uniți pentru România”. Măsura este contestată de Anamaria…

Premierul Ilie Bolojan a câștigat bătălia din interiorul PNL cu Hubert Thuma, după alegerea reprezentanților partidului în Camera…

Localnicii din comuna Brăduleț se plâng că zimbrii le mănâncă fânul din curte și le distrug livezile. Ce…

Academia Europa FM. Credeți că ar trebui interzis accesul copiilor la rețelele sociale? Invitat este profesorul Ciprian Mihali

PSD propune măsuri de sprijin pentru pensionarii cu venituri mici, copiii cu dizabilități și cei din familii monoparentale.…

Arad: Un bărbat a fost arestat preventiv pentru viol în formă continuată asupra unui minor | AUDIO

Snapchat a blocat sute de mii de conturi care aparțineau minorilor în Australia, unde legislația interzice accesul celor…

USR susține că prioritățile sale în noua sesiune parlamentară sunt reforma în justiție, reforma administrației publice și măsurile…

Maia Sandu, propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace de un parlamentar norvegian

Procurorii europeni au destructurat o rețea internațională care lua mașini avariate din SUA și le vindea drept noi…