Confidenţialitate


Studenții cer Parlamentului să respingă limitarea gratuităților la transportul feroviar


Studenții cer Parlamentului să respingă limitarea gratuităților la transportul feroviar

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studneţeşti din România (ANOSR) precizează că limitarea gratuităţilor la transportul pe CFR doar la călătoriile între centrul universitar şi localitatea de domiciliu, decisă în Comisia de buget-finanţe a Senatului, este deocamdată doar o intenţie, parcursul legislativ fiind abia la început.

ANOSR avertizează că se va folosi de toate mijloacele de care dispune pentru a se asigura că această intenţie nu se va materializa, adresând deja Parlamentului o solicitare de respingere a amendamentelor prin care gratuităţile sunt limitate şi le recomandă studenţilor să nu se panicheze.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită Parlamentului României să respingă cele două amendamente la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normativ formulate şi avizate de Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, respectiv de Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport ale Senatului României, şi să nu accepte niciun amendament care îşi propune să restrângă dreptul studenţilor de a călători gratuit cu mijloacele de transport feroviar. Cele două amendamente au fost adoptate contrar spirtului în care Guvernul României a legiferat, respectiv contrar Planului de Guvernare 2017-2020 propus de aceeaşi coaliţie politică ce deţine majoritatea şi în Parlamentul României“, spun reprezentanţii studenţilor, cerând menţinerea actului normativ în forma iniţială..

Ei argumentează că, “în perioada studenţiei, în cadrul tuturor ciclurilor de studii, studenţii au ocazia să ia parte la diferite manifestări artistice, culturale, sportive sau ştiinţifice, desfăşurate în diverse colţuri ale ţării, principalul impediment în calea participării acestora la respectivele evenimente fiind de ordin financiar. Această problemă a dispărut în cele mai multe cazuri prin introducerea transportului feroviar gratuit pentru studenţi, indiferent de rută, costurile de deplasare fiind eliminate, iar acest status trebuie menţinut, nu îngreunat iarăşi“, criticând atât limitarea destinaţiilor către care se pot deplasa, dar şi limita de vârstă de 35 de ani impusă beneficiarilor.

Nu vă panicaţi, deocamdată limitarea dreptului studenţilor de a călători gratuit cu trenul e doar în stadiul de INTENŢIE, nu e nimic adoptat şi mai e cale foarte lungă şi multe etape de parcurs până acolo, iar reprezentanţii ANOSR fac tot ce ţine de ei ca acest lucru să nu se întâmple!“, transmit reprezentanţii ANOSR studenţilor.

Niciunul dintre amendamente nu este încă în vigoare şi nici nu va fi prea curând! Procesul legislativ va continua (detalii mai jos) şi va dura încă cel puţin două luni. Până atunci, gratuitatea la transportul feroviar pentru studenţii înmatriculaţi la forme de învăţământ cu frecvenţă în instituţii de învăţământ superior acreditate rămâne în vigoare şi se acordă fără restricţii, indiferent de vârstă sau de rutele călătoriilor!“, îşi anunţă ANOSR membrii.

“Ne vom folosi de toate mijloacele de care dispunem ca să ne asigurăm că niciun amendament care să restrângă drepturile studenţilor nu va fi adoptat. Am cerut deja public Parlamentului României acest lucru, vom monitoriza fiecare etapă, vom participa la şedinţe unde este cazul, le vom scrie şi vom vorbi cu parlamentari şi le vom cere să nu adopte astfel de amendamente, vă vom informa constant despre ce se întâmplă şi vom reacţiona ori de câte ori va fi cazul”, anunţă asociaţia.

Comisiile reunite de buget finanţe şi de învăţământ din Senat au adoptat, în 14 februarie, două amendamente la ordonanţa privinnd gratuităţile la transportul pe CFR pentru studenţi, introducând prevederea referitoare la gratuitate doar pentru călătoria între centrul universitar şi localitatea de domiciliu şi limita de vârstă de 35 de ani, susţinute de liberalul Florin Câţu şi de social-democratul Eugen Teodorovici. Cîţu a anunţat, vineri dimineaţă, că va renunţa la amendament. 

DETALII AICI


Ultimele stiri
Portretul lui Moș Nicolae: cum îl descriu copiii și cum și-l amintesc adulții. Copil: „Cred că este invizibil”…

Nicușor Dan a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind combaterea extremismului | AUDIO

STUDIU: Peste jumătate dintre europeni se tem că Rusia le-ar putea ataca țara, în timp ce doar 19%…

DEZBATERE ELECTORALĂ. Dan Trifu, candidat independent la Primăria Capitalei: „Nu vreau să mai predau orașul unor grupuri de…

Prahova: În Câmpina, locuitorii fac zilnic mai multe drumuri pentru a-și asigura apa potabilă și menajeră, în contextul…

Vladimir Putin ar fi autorizat, în 2018, otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale |…

Care este culoarea anului 2026 și ce semnificație are, conform Institutului Pantone | AUDIO

Actorul Victor Rebengiuc a primit Premiul „România Europeană” 2025. Distincția marchează activitatea sa artistică și contribuțiile sale în…

MAI avertizează asupra unor informații false apărute în mediul online despre controlul total al traficului | AUDIO

Criza apei din Prahova. Localnicii din Câmpina cer ca responsabilii să fie trași la răspundere: „Să își dea…