Confidenţialitate


Stroe: Va fi o redeschidere mult mai amplă a sportului după 1 iunie | AUDIO


Stroe: Va fi o redeschidere mult mai amplă a sportului după 1 iunie | AUDIO

Ministrul Tineretului şi Sportului a anunțat că se lucrează la planurile pentru reluarea competițiilor în România.

“Va fi o redeschidere mult mai amplă a sportului după 1 iunie. Întreaga societate manifestă un apetit crescând pentru sport de ceva vreme, după două luni de pauză. Vom prezenta toate aceste măsuri la începutul lunii iunie. Gândim un plan pentru fotbal, pentru că există o masivă aşteptare publică pentru reluarea Ligii I. Gândim un plan pentru celelalte competiţii, pentru că vor fi sporturi cu caracter individual care îşi doresc a relua competiţiile. Avem un plan pentru înot, pentru sălile de fitness altul, avem unul pentru celelalte sporturi care în momentul de faţă sunt închise şi le vom analiza pe fiecare în parte şi vom gândi un pachet special pentru copii şi juniori, pentru că ei au o maximă oportunitate din punctul medu de vedere, în această perioadă, când au foarte mult timp liber, nu mai merg la şcoală şi cred că trebuie să fructificăm această oportunitate şi să le asigurăm copiilor cadrul, astfel încât să participe la cât mai multe activităţi sportive. De altfel, pot să o facă! Fac un apel public către cei care administrează bazele sportive, am văzut foarte mulţi oameni ieşind la sport după 15 mai, dar cu sigurnaţă este loc de mai bine. Sunt încă din păcate administratori ai bazelor sportive care le ţin închise şi au reţineri să le deschidă. Noi am făcut acel cadru legal, care poate necesită un pic mai mult efort şi mi-aş dori să văd cât mai mulţi copii în aceste baze”, a declarat Ionuț Stroe, marți seară, la Digi 24.

Liga I de fotbal s-ar putea relua la jumătatea lunii viitoare.

“Putem estima că în acel week-end, 13-14 iunie, dacă evoluţia va fi una pozitivă, vom avea Liga I profesionistă de fotbal repornită. În jurul datei de 1-2 iunie, probabil pe 2, vom organiza chiar o conferinţă de presă în care vom prezenta public toate aceste reguli care vor redescrie repornirea Ligii I de fotbal. Vă pot spune că joi, la Institutul Naţional de Sănătate Publică, vom avea o discuţie mult mai consistentă în legătură cu aceste scenarii, cu propunerile pe care LPF şi FRF ni le-au avansat deja. Sunt propuneri evaluate de noi deja de o sptămână. Am lucrat împreună cu Institutul Naţional de Sănătate Publică la ele şi vom avea în continuare discuţii cu cei doi organizatori de competiţii, astfel încât să le avansăm public. Va fi un sistem foarte complex de reguli sportive şi medicale pentru această competiţie. Testarea pentru COVID, spre exemplu, se va face pentru echipe şi pentru toţi cei care participă cu două, trei zile înainte de meci. La fel se va face testare şi pentru toţi ceilalţi oficiali, pentru arbitri, pentru delegaţi, pentru observatori, pentru toţi cei care intră în contact direct cu jucătorii. La fel vor exista chestiuni care ţin de funcţionarea stadioanelor, care va fi uşor regândită faţă de cum ne obişnuisem. Vor fi delimitate 3 zone. Va fi o zonă de securitate interioară stadionului, practic terenul de joc, tunelul de acces şi zona vestiarelor. Aici vor fi maximum 100 de persoane. Mă refer la echipe, la antrenori, la asistenţi medicali, la oameni care vor ajuta cu recuperarea mingilor. Va fi o zonă a sectoarelor de tribună, care va fi organizată sub forma unor spaţii administrative pentru transmisiile TV, pentru presă, zonă media. Acolo va fi un punct de control şi comandă al tuturor activităţilor. Zona a treia va fi zona exterioară pentru personalul de pază”, a adăugat ministrul.

În primă fază, competiţiile se vor desfășura fără spectatori.

“Este folosit modelul german pentru că el funcţionează deja. Pe acelaşi model, va funcţiona şi modelul spaniol (…) Împrumutăm din bunele practici. Pentru noi au fost mai multe surse de inspiraţie, inclusiv studii medicale şi scenarii adaptabile competiţiei noastre din România”, a conchis ministrul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

LPF a anunţat, marţi, că a comunicat cluburilor Protocolul de operare în antrenamentele colective şi de reluare a jocurilor oficiale în condiţii speciale.

“Liga Profesionistă de Fotbal şi-a continuat acţiunile în vederea reluării sezonului competiţional al Campionatul Naţional Casa Liga 1 şi a comunicat, astăzi, celor 14 cluburi membre <Protocolul de operare în antrenamentele colective şi de reluare a jocurilor oficiale în condiţii speciale>. De asemenea, LPF a comunicat Federaţiei Române de Fotbal, precum şi Sindicatului Fotbaliştilor (AFAN), acelaşi document. Tot astăzi,  Liga Profesionistă de Fotbal a transmis către Federaţia Română de Fotbal şi către Comitetul Executiv al FRF toate informaţiile necesare privind reluarea campionatului, împreună cu programul de desfăşurare a etapelor rămase de disputat din sezonul 2019-2020 în play-off şi play-out. Totodată, LPF a comunicat şi Ministerului Tineretului şi Sportului acelaşi protocol menţionat mai sus”, se arată într-un comunicat.

FRF şi LPF doresc să reia Liga I la mijlocul lunii iunie, dar pentru acest lucru au nevoie de acordul guvernului.

În campionat mai trebuie să aibă loc 72 de meciuri, 24 din play-off şi 48 din play-out.

Liga I este înteruptă de la 12 martie, când FRF a decis suspendarea tuturor competiţiilor fotbalistice, din cauza pandemiei de coronavirus.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”