Confidenţialitate


Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial | AUDIO


Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial | AUDIO

Strategia de vaccinare va fi prezentată publicului vineri, la ora 16:00. Documentul prevede tot procesul şi lanţul de vaccinare, modul de depozitare a vaccinurilor, dar şi ce prevede registrul electronic de vaccinare.

Potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial, grupurile prioritare pentru vaccinare sunt stabilite în acord cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrului European de Prevenire şi Control a Bolilor.

Primii care vor primi vaccinul vor fi cei care lucrează în domeniul sănătăţii, personalul centrelor rezidenţiale, populaţia cu risc ridicat de evoluţie severă în cazul îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2 şi cei care lucrează în domenii esenţiale.

Vaccinarea se va face în centre fixe sau mobile pe baza unei planificări prealabile pentru a evita aglomerarea.

Statul va asigura cutiile frigorifice necesare pentru stocarea vaccinului de la la -80 de grade până la -8 grade, în funcţie de caracteristicile vaccinului pe care ţara noastră îl va primi.

Vaccinul va fi distribuit ulterior centrelor locale sau medicilor de familie, după caz, în baza registrului electronic de vaccinare care va cuprinde datele celor care urmează să fie vaccinaţi precum şi ziua vaccinării.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că în luna ianuarie, România ar urma să primească o primă tranşă de vaccin anti-COVID, de 1 milion de doze, de la Uniunea Europeana.

Agenţia Europeană a Medicamentului urmeză să avizeze un vaccin anti-COVID pânăla finalul acestei luni.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Lucia Ciocârlie Haranguş

Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează