Confidenţialitate


Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității a fost adoptată de Senat după modificări susținute de PSD. AUR a votat împotrivă. Reacția ministrei Mediului  | AUDIO


Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității a fost adoptată de Senat după modificări susținute de PSD. AUR a votat împotrivă. Reacția ministrei Mediului  | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității pe următorii patru ani a fost adoptată în Senat.  Iniţial, senatorii PSD s-au pronunţat împotrivă, însă, după introducerea unor observaţii, au votat în favoarea Strategiei alături de USR, PNL şi UDMR. Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a criticat amendamentele PSD. Pe unele dintre acestea le-a numit „absolut aberante” și a spus că USR va încerca să modifice în Camera Deputaţilor forma adoptată de Senat.  

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir: „nu vrem, sub nicio formă, să ajungem din nou ca ONG-urile să administreze ariile protejate”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Acea strategie pe care a propus-o ministrul demis al Mediului a fost schimbată fundamental de noi în comisiile avizatoare și mai ales în comisia raportoare. Că nu vrem, sub nicio formă, să ajungem din nou ca ONG-urile să administreze ariile protejate. E mult mai important să dezvoltăm România decât să protejăm niște peștișori și niște păsărele care sunt în visele unora”, a spus senatorul PSD Daniel Zamfir.

AUR  a anunțat că nu va vota proiectul.

Senatorul AUR, Ștefan Geamănu: Vreți „o Românie fără irigații, dar cu broaște protejate?”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Le dați acum arma juridică să pună lacătul pe șantiere. Asta vreți? O Românie fără autostrăzi, dar cu urși în curte? O Românie fără irigații, dar cu broaște protejate? O Românie săracă ca să fie verde la Bruxelles?”, a spus senatorul AUR, Ștefan Geamănu.

Senatorul USR, Ștefan Pălărie, a acuzat PSD că minte în legătură cu Strategia Biodiversității

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

„Ce au făcut cei de la PSD? Au început să mintă imediat că această strategie ar bloca investițiile. E o greșeală fundamentală, e o minciună, pentru simplul fapt că o autorizație de funcționare a unei hidrocentrale deja date, ea rămâne dată. Un document de strategie nu aduce obligații noi celor care sunt afectați, sau ca parte din ecosistemul biodiversității din România”, a declarat în Senat Ștefan Pălărie.

Ministra Mediului, Diana Buzoianu: „Noi o să depunem amendamente, inclusiv la Camera Deputaţilor, pentru a îndrepta aceste amendamente care au fost adoptate astăzi într-un mod absolut aberant la Senat”

Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a criticat, marţi, amendamentele adoptate de Senat la proiectul privind Strategia naţională şi Planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2026-2030, susţinând că unele dintre acestea sunt “absolut aberante” şi modifică angajamente asumate de România la nivel european.

Ea a spus că USR va încerca să modifice în Camera Deputaţilor forma adoptată de Senat pentru „a îndrepta” aceste amendamente, susţinând că există riscul ca România să nu obţină un miliard de euro fonduri europene.

Senatul este prima Cameră a Parlamentului sesizată în acest caz.

Adoptarea Strategiei Biodiversității a fost jalon PNRR care a deblocat fonduri europene de aproape un miliard de euro pentru România. A fost aprobată inițial de Guvern, dar PSD a suspendat-o la Curtea de Apel.

Ministerul Agriculturii transmite, însă, că a propus acordarea unor plăţi compensatorii pentru fermierii care vor fi afectați de extinderea ariilor protejate, ca urmare a Strategiei Biodiversității.


Ultimele stiri
Germania: Alegătorii din Berlin și din landul Pomerania Occidentală votează duminică parlamentele regionale | AUDIO

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică

Crimă Cenei/ 15 ani detenţie pentru unul dintre adolescenţii acuzați de crimă şi daune de peste 1 milion…

Bursele în anul școlar 2026 – 2027: cele sociale vor fi acordate pe toată durata anului școlar. Câți…

Gică Hagi a anunțat lotul României pentru primele patru partide ale naționalei din Liga Națiunilor. Pe cine se…

O nouă specie de pisică sălbatică, descoperită în Bolivia după mai bine de 100 de ani. Ce știu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează