Confidenţialitate


Strada Armenească prinde viaţă în perioada 3-5 august 2018


Strada Armenească prinde viaţă în perioada 3-5 august 2018

Strada Armenească prinde din nou viață în perioada 3-5 august 2018 pentru a V-a ediție a Festivalului Strada Armenească.

Timp de trei zile, participanţii vor putea petrece în stil armenesc şi se vor putea bucura de numeroase activități, concerte și dansuri, renumitul bazar precum și de și mai renumitul khorovatz (grătar).

Pe scenă vor urca nume precum Mihai Mărgineanu, Irina Rimes, Corina Chiriac, Capriel & Garbis Dedeian, Relu & The Zuralia Orchestra, Grupul Iza și mulți alții.

Nu vor lipsi nici dansurile, unde avem nume precum Grupul Iza, Ansamblul Vartavar & Hayakaghak, Ansamblul Asteria & Kymata, Ansamblul L’Allodola și mulți alții.

Accesul este gratuit.


Ultimele stiri
Egipt: Un fermier a descoperit două statui monumentale ale faraonului Ramses al II-lea în timp ce își lucra…

Comisia Europeană continuă evaluarea jalonului din PNRR privind legea integrității, transmite Dragoș Pîslaru. De îndeplinirea acestui jalon depinde…

Cum explică Federația Mondială de Gimnastică absența a trei gimnaste din Rusia de la Mondiale: „Este un proces…

Cum au fost folosiți banii din PNRR în Sănătate: s-au investit peste 1,1 miliarde de euro. Șapte spitale…

Un nou medicament pentru bolnavii de cancer pancreatic ar urma să intre în uz. Tratamentul reușește să dubleze…

Italia: Proteste violente ale elevilor de liceu în marile orașe ale țării. La Roma, tinerii au ars steagul…

Investitorii de pe Wall Street, îngrijorați de costurile uriașe ale dezvoltării AI. Veniturile estimate sunt mici, iar finanțarea…

Se redeschide Loteria Vizelor pentru SUA. Cine poate participa la programul Diversity Visa

Timiș: Tatăl unui elev de clasa a V-a și fratele acestuia, arestați după ce au bătut un profesor.…

Primăria Capitalei lansează platforma online dedicată Strategiei Culturale a Bucureştiului 2027-2036. Ciucu: „Îmi doresc și eu un festival…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează