Rusia va efectua raiduri aeriene în Siria – Camera Superioară a Parlamentului a aprobat, miercuri dimineață, cererea privind folosirea de…
Potrivit legislației în vigoare, contribuabilii care nu-și achită obligațiile fiscale până la data de 30 septembrie vor suporta penalități de…
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs marţi, la ora 18.53, în zona Vrancea, la…
Tranzacționarea acțiunilor Oltchim pe Bursa de Valori București se va relua miercuri, după o suspendare de doi ani și opt…
Validarea candidaturilor pentru poziţia de preşedinte al PSD urmează să se facă în cadrul Comitetul Executiv Naţional, acest for fiind…
Zeci de curţi şi grădini din comuna Bîrla, judeţul Argeş, au fost inundate în urma ploilor torenţiale din ultima perioadă.…
Președintele Klaus Iohannis l-a invitat pe omologul său american, Barack Obama, să efectueze o vizită în România. Șeful statului și…
Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, a anunţat că partidul său a decis ca parlamentarii liberali să intre, de luni, în grevă…
Rusia propune un proiect de rezoluție cu privire la lupta împotriva terorismului și îl va prezenta în Consiliul de Securitate…
Pe 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației, elevii din Capitală nu vor avea cursuri. Ei vor merge totuși la…
Comisia electorală centrală a partidului a constatat că dosarele de candidatură depuse de Daniel Savu şi Şerban Nicolae nu îndeplinesc…