Confidenţialitate


Rusia aprobă raiduri aeriene în Siria pentru a lupta, alături de regimul lui Bashar al-Assad, împotriva jihadiștilor


Rusia aprobă raiduri aeriene în Siria pentru a lupta, alături de regimul lui Bashar al-Assad, împotriva jihadiștilor

Rusia va efectua raiduri aeriene în Siria – Camera Superioară a Parlamentului a aprobat, miercuri dimineață, cererea privind folosirea de forțe militare împotriva grupărilor jihadiste.

Senatorii au votat în unanimitate, în spatele ușilor închise, solicitarea venită din partea președintelui Vladimir Putin.

Șeful administrației prezidențiale – Serghei Ivanov – a precizat pentru sputniknews.com că e vorba doar despre operațiuni ale forțelor aeriene.

Vladimir Putin s-a adresat Parlamentului pentru folosirea de forțe militare în Siria după ce omologul său – Bashar Al-Assad – i-a cerut sprijin militar pentru a lupta împotriva organizațiilor teroriste.

Și Franța execută în prezent raiduri aeriene împotriva taberelor de antrenament ale grupării teroriste Statul Islamic, situate pe teritoriul Siriei.

 

Președintele Vladimir Putin și-a făcut publică intenția de a FOLOSI forțe militare în Siria încă de la începutul săptămânii, în cadrul discursului susținut luni la Adunarea Generală a ONU.

Șeful Administrației Prezidențiale – Serghei Ivanov – a precizat că senatorii au votat în unanimitate propunerea președintelui Vladimir Putin.

Forțele militare ruse vor fi implicate doar în operațiuni aeriene, excluzând utilizarea lor în operațiuni terestre, iar   Moscova își va informa partenerii despre aceste acțiuni a dat asigurări oficialul.

Recent, Rusia, Iranul, Irakul şi Siria au creat un centru de informaţii în Bagdad – pentru a afla date despre numărul membrilor grupării Stat Islamic, armamentul lor şi deplasările pe care le fac.     Noul centru va deveni funcţional în următoarele 2 luni.

Între timp, cel puţin 30 de jihadişti din cadrul organizaţiei teroriste Statul Islamic, inclusiv 12 copii, au fost ucişi într-un raid aerian efectuat de Franţa asupra unei tabere de antrenament situate în estul Siriei.

Ministrul francez al Apărării susține că astfel de acțiuni se vor intensifica în perioada următoare.   Până acum, coaliţia internaţională condusă de Statele Unite a efectuat mai multe atacuri împotriva Statului Islamic în special pe teritoriul Irakului.

Intervenţiile în Siria au fost limitate, de teamă că ar putea întări regimul preşedintelui Bashar al-Assad.

 


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează