Soţia directorului publicaţiei “Atac de Buzău” a fost prinsă în flagrant după ce a primit de la primarul comunei Poşta…
Un nou terminal de 3.600 de metri pătraţi a fost inaugurat la Aeroportul Iaşi. A costat 11 milioane de euro.…
Peste 18.000 de pastile au fost gasite în judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Sibiu. Procurorii DIICOT au făcut, vineri, 12…
Ministerul Muncii propune prelungirea, pentru a doua oară, a programului privind înființarea de cămine pentru bătrâni în clădirile unor spitale…
La Brașov, 7 persoane, între care un ofițer al IGPR, au fost reținute, iar alte patru- între care fostul deputat…
Statele Unite şi aliaţii au decis menţinerea a 9.800 de militari americani în Afganistan, anul viitor, şi a 5.500 în…
Fostul prim ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost reținut pentru 72 de ore, asta după ce Parlamentul i-a…
8 ani și șase luni de închisoare, la atât a fost condamnat definitiv fostul director al Poştei Române, Mihai Toader,…
Fostul adjunct al şefului Poliţiei Capitalei, Roberto Ababei, a fost arestat pentru 30 de zile, în dosarul în care este…
FĂRĂ IMUNITATE – Parlamentul Moldovei i-a ridicat imunitatea lui Vlad Filat. Liderul Partidului Liberal-Democrat, fost premier, e acuzat de corupție…
Firmele Aktor, din Grecia, și EuroConstruct, din România, au câștigat licitația pentru finalizarea autostrăzii București – Ploiești. E vorba de…