Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat la Interviurile Europa FM că ar fi păcat ca Parlamentul să modifice unele legi…
Clubul giuleștean a scăpat de depunctarea de 6 puncte, primită în urma litigiului cu fostul său jucător Rhema Obed, care…
Nemulțumiți de subfinanțarea din sectorul agricol, fermierii ies în stradă. Marți dimineață, de la ora 11.00, aproximativ 300 de membri…
14 ani de închisoare. Este pedeapsa pe care o cer procurorii pentru omul de afaceri Puiu Popoviciu. Este vorba despre…
Pușcăriașii care scriu lucrări așa zis științifice, pentru a ieși mai repede din penitenciare, ar putea să-și suporte singuri costurile…
Revista Forbes a alcătuit un top al celor mai costisitoare filme din istorie. Printre ele se regăsesc Batman, Harry Potter sau…
Toate cursele de pe aeroportul Koln-Bonn au fost suspendate, luni dimineaţă, după ce o persoană a intrat într-o zonă restricţionată.…
Astăzi începe execuția lucrărilor de montare a separatoarelor de sens pe DN1. Primele lucrări de montare a parapetelor vor începe…
În jur de 128 de mii de euro – este suma strânsă până acum prin campania de subscripție pentru opera…
Luni, până la ora 18.00, pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti se vor executa lucrări de reparații lasuprafața carosabilă (asfaltare)…
Dosarul Hexi Pharma trebuie lucrat cu celeritate pentru că prelungirea fără termen nu folosește nici opiniei publice și nici Parchetului…