Confidenţialitate


Ştirea Bravo: Sute de km de trasee de bicicletă au fost amenajate pe colinele Transilvaniei


Ştirea Bravo: Sute de km de trasee de bicicletă au fost amenajate pe colinele Transilvaniei

În acest weekend au fost inaugurate 32 de circuite și de trasee de bicicletă în Podișul Hârtibaciului din Transilvania. Traseele, care pot fi parcurse și pe jos, însumează 229 de kilometri.

Scopul lor este de a atrage câți mai mulți turiști în zonă, astfel încât localnicii să obțină venituri de pe urma frumuseților naturale și culturale din regiune. Este şi motivul pentru care le spunem astăzi Bravo celor de la Asociaţia Mioritics, cei care s-au ocupat de lucrări, în perioada septembrie 2013 – februarie 2015, în cadrul proiectului cu fonduri europene coordonat de World Wide Fund for Nature – România.

Traseele și circuitele trec prin 26 de sate cu biserici fortificate, prin cetatea medievală Sighișoara și leagă localități cu monumente UNESCO precum Viscri și Saschiz. În timp ce traseele fac legătura între două localități, circuitele pornesc dintr-o localitate și se încheie în aceeași localitate.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În total sunt 32 de trasee, cel mai lung fiind de 29,2 km (Viscri – Dealul Ciorilor), iar cel mai scurt de 1,6 km (Sighișoara – Platoul cu stejari seculari Breite).

În cadrul proiectului au fost amplasate 70 de panouri informative în localitățile traversate de trasee și în punctele importante de pe trasee.

Relieful este accesibil (cel mai înalt vârf de pe trasee are 701 metri – Dealul Birom). Din acest motiv cele mai multe traseele pot fi parcurse și de familii cu copii sau de turiști care nu au un echipament complex sau o pregătire sportivă specială. Unele circuite sunt însă mai solicitante și sunt dedicate celor care au o condiție fizică bună.

Ariile protejate majore care sunt străbătute de trasee și pe care turiștii le vor putea vizita mai ușor datorită marcajelor sunt Podișul Hârtibaciului și Sighișoara – Târnava Mare, ambele situri Natura 2000.

Turiștii vor putea să se bucure de priveliști deluroase, de fânețe, de pășuni cu arbori seculari, de păduri și de lacuri, să vadă flori de câmp și fluturi, păsări răpitoare și stâne tradiționale, să mănânce produse locale și să descopere patrimoniul cultural din satele săsești.

Podișul Hârtibaciului a fost desemnat sit protejat începând cu anul 2007 datorită speciilor de păsări care trăiesc în zonă. Aici cuibărește cea mai însemnată populație de acvilă țipătoare mică din România. În Podișul Hârtibaciului trăiesc și efective importante de huhurez mare, caprimulg, ciocănitoare de stejar, ciocârlie de pădure, sfrâncioc roșiatic, cristel de câmp, ghionoaie sură.

Zona Sighișoara – Târnava Mare a fost protejată datorită habitatelor de pajiște, lacuri, tufărișuri, zăvoaie și păduri.

 


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează