Confidenţialitate


Staţii de metrou noi, trenuri vechi


Staţii de metrou noi, trenuri vechi

Staţiile de metrou Laminorului şi Străuleşti de pe Magistrala 4 au fost inaugurate astăzi.

Prima călătorie cu metroul pe acest tronson a fost pentru oficialii Ministerului Transporturilor, foști și actuali angajați ai Metrorex și pentru jurnaliști.

Bucureștenii vor putea să călătorească pe Magistrala 4, între Parc Bazilescu și Străulești, începând de astăzi, de la ora 14.

Pe acest tronson nou vor circula, însă, trenuri de metrou vechi, din anii 70, la un interval de 8 minute.

Fostul ministru al Transporturilor Sorin Buşe spunea anul trecut că Magistrala 4 de metrou Gara de Nord – Lac Străuleşti va fi inaugurată pe 19 decembrie 2016.

Staţiile Laminorului şi Străuleşti sunt aferente secţiunii Parc Bazilescu – Străuleşti din Magistrala 4 de metrou, în lungime de 2,1 kilometri.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 1,115 miliarde lei (252,4 milioane euro).

Lucrările, care sunt întârziate cu aproape doi ani, sunt executate de firma italiană Astaldi, aceeaşi care lucrează şi la metroul din Drumul Taberei, dar și la Pasajul Piața Sudului.

Metrorex estimează pentru acest an venituri totale de 1,73 miliarde lei, la un profit brut de 1,26 milioane lei.

De asemenea, compania şi-a bugetat cheltuieli cu investiţiile în sumă de 1,148 miliarde lei şi estimează pentru finalul anului creanţe restante de 4,9 milioane lei.

Valentin Chisoceanu a participat la inaugurarea celor două noi stații de metrou și a realizat următorul reportaj:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.


Ultimele stiri
Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează