Confidenţialitate


Statele Unite au încheiat un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare civile cu Arabia Saudită


Statele Unite au încheiat un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare civile cu Arabia Saudită

Sursa foto: Shutterstock

Statele Unite au anunțat miercuri încheierea unui acord cu Arabia Saudită în domeniul energiei nucleare civile, care va permite regatului să construiască reactoare cu tehnologie americană și să îmbogățească uraniu. Washingtonul precizează că acordul va include și garanții împotriva proliferării nucleare, o chestiune sensibilă în contextul tensiunilor cu Iranul, relatează joi AFP și Reuters.

Într-un comunicat, secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a declarat că acordul „pune bazele juridice pentru un parteneriat de zeci de ani”, menit să „consolideze relațiile comerciale dintre SUA și Arabia Saudită, asigurând prosperitatea pe plan intern și securitatea aliaților noștri din străinătate”.

Parteneriatul va permite „dezvoltarea exporturilor americane de tehnologii nucleare” și „va crea locuri de muncă bine plătite în Statele Unite”, potrivit documentului.

Acordul deschide calea pentru construirea unor centrale nucleare în Arabia Saudită, care se bazează în prezent în principal pe centrale pe gaz și petrol pentru producția de electricitate.

Documentul a fost semnat de Chris Wright și de omologul său saudit, prințul Abdulaziz bin Salman, și urmează să fie înaintat spre aprobare Congresului SUA. Nu este de așteptat însă ca legislativul american, controlat de republicani, să se opună implementării acordului.

Anunțul vine în contextul reluării conflictului armat dintre Statele Unite și Iran, rival regional al Arabiei Saudite.

După ce au intrat în război alături de Israel, la sfârșitul lunii februarie, Statele Unite și-au declarat intenția de a împiedica definitiv Teheranul să obțină arme nucleare. Republica Islamică neagă că urmărește acest obiectiv, dar își apără dreptul de a dezvolta un program nuclear civil.

Presa americană relatase despre semnarea acordului cu Arabia Saudită încă de miercuri.

Contactat de AFP, producătorul american de reactoare nucleare Westinghouse Nuclear nu a oferit imediat un răspuns.

Directorul general al companiei, Dan Sumner, a declarat însă pentru CNBC că acordul reprezintă o „etapă importantă”, apreciind că acesta va consolida securitatea energetică și va crea noi oportunități pentru industria americană.

În schimb, senatorul democrat Chris Murphy a avertizat că acordul riscă „să declanșeze o cursă nucleară în regiune”, descurajând și mai mult Iranul să își limiteze propriul program nuclear.

Într-un mesaj publicat pe X, acesta a afirmat că acordul este „o dovadă suplimentară că Trump nu este deloc serios în ceea ce privește încheierea unui acord nuclear cu Iranul”.

Potrivit Wall Street Journal, o clauză a acordului prevede că firme americane ar putea construi o instalație de îmbogățire a uraniului în Arabia Saudită, dacă un studiu comun va stabili că o astfel de instalație este justificată.

În comunicatul său, Ministerul american al Energiei a subliniat că acordul va respecta „cele mai înalte standarde de siguranță nucleară și de neproliferare”.


Ultimele stiri
Ion Bogdan Lefter: Un guvern condus de Alexandru Nazare ar putea fi greu de învestit. „Nu ar rezolva…

Bacău: Aproape 50 de elevi au ajuns la Urgențe după ce au consumat hrană de la o firmă…

Căciulile din blană de urs ale Gărzii Regelui britanic ar putea fi înlocuite cu unele sintetice | AUDIO

Neînțelegerile pentru formarea guvernului continuă: Deputat USR: „Suntem în această situație din vina exclusivă a PSD și AUR.…

Raport: Rusia, principala amenințare externă pentru UE. Alegerile anulate din România, date exemple în Parlamentul European: „Va urma…

Guvernul, după protestul ciobanilor din Piața Victoriei: exporturile de oi și capre vor putea fi reluate după aprobarea…

Nicușor Dan condamnă violențele de la protestul ciobanilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va…

Ciobanii au părăsit Piața Victoriei după izbucnirea violențelor cu jandarmii. 26 de persoane au fost duse la poliție…

Cristian Tudor Popescu: „Pentru mine, Nicușor Dan este o conservă. Fabricată cu mulți ani înainte, plasată și deschisă…

Maramureș: Un bărbat s-a baricadat în sala de clasă a unei școli din Baia Mare. Profesor: „El era…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează