Confidenţialitate


Statele membre ale UE vor încerca să ajungă în noiembrie la un acord cu privire la noi măsuri de urgență în contextul crizei energetice | AUDIO


Statele membre ale UE vor încerca să ajungă în noiembrie la un acord cu privire la noi măsuri de urgență în contextul crizei energetice | AUDIO

În noiembrie, statele membre ale Uniunii Europene vor încerca să ajungă la un acord cu privire la noi măsuri de urgenţă pentru a face față preţurilor mari la gaze. Deocamdată, continuă să existe dezacorduri între țări cu privire la forma acestor măsuri și dacă acesta ar trebui să plafoneze prețul gazelor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În timp ce Europa se îndreaptă spre o iarnă marcată de livrări reduse de gaze naturale ruseşti și de costuri mari la energie, miniştrii europeni ai Energiei se vor reuni miercuri la Praga pentru a discuta următoarea lor mutare.

Asta după ce au adoptat în regim de urgenţă impunerea unei taxe pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, obligaţii privind stocurile de gaze şi economia la electricitate, scrie Reuters.

Majoritatea statelor Uniunii Europene susţin că următoarea măsură ar trebui să fie plafonarea preţului gazelor, însă nu au căzut de acord dacă acest plafon ar trebui să se aplice tuturor tranzacţiilor cu gaze, contractelor pe termen lung sau doar gazelor naturale utilizate pentru a produce electricitate.

În schimb, alte state membre, în special Germania, se opun în continuare ideii plafonării.

De asemenea, miniştrii europeni ai Energiei ar urma să discute miercuri despre achiziţiile comune de gaze precum şi posibilitatea de a negocia preţuri mai mici de la furnizorii non-ruşi de gaze ca o modalitate pentru UE să calmeze preţurile la energie.

Sursa foto: Pixabay

Citește și: Cumpăraturi și borcane cu zacuscă ori conserve mai puține. Cum s-au schimbat obiceiurile de cumpărare ale românilor | AUDIO


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează