Confidenţialitate

Split TVA: Măsura e obligatorie pentru firmele în insolvență și cu întârzieri la plata TVA

Comisia de buget-finanţe a Senatului a adoptat luni seară un raport de admitere legii de aprobare a ordonanţei privind split TVA, acceptând noile amendamente venite de la Guvern prin care măsura de plată defalcată a TVA va fi obligatorie exclusiv pentru companiile aflate în insolvenţă sau care înregistrează întârzieri la plata acestei taxe.

De asemenea, companiile care vor opta benevol pentru această măsură, vor primi o scutire de 5% din impozitul pe profit.

Potrivit noilor reglementări adoptate de comisia de buget-finanţe a Senatului, ”au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA (…) pentru încasarea şi plata TVA şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA (…) pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una din următoarele situaţii:

a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 1500 lei în cazul contribuabililor mari, 1000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 500 de lei în cazul contribuabililor mici şi 100 de lei în cazul contribuabililor persoane fizice;

b) începând cu 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA  mai vechi de 30 de zile de la scadenţă, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 1500 lei în cazul contribuabililor mari, 1000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 500 de lei în cazul contribuabililor mici şi 100 de lei în cazul contribuabililor persoane fizice;

c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”.

Raportul de admitere a fost adoptat cu 5 voturi ”pentru”, 2 voturi ”împotrivă” (PNL şi USR) şi o abţinere (UDMR).

Legea de aprobare a ordonanţei privind split TVA urmează să intre marţi pe ordinea de zi a Senatului pentru dezbatere şi vot final, urmând să fie transmisă apoi Camerei Deputaţilor, care este forul decizional.

Liberalii au criticat noua formă a ordonanţei privind split TVA, propusă de Guvern şi adoptată de comisia de buget finanţe, despre care a spus că este mai dură pentru economie decât în forma originară.

Această lege se aplică companiilor care sunt in insolvenţă sau care au restanţe la plata TVA la stat, adică tocmai acelor comapanii care au probleme cu cash-ul – pentru că nu sunt infractori toţi, nu sunt toţi evazionişti – care au intrat în insolvenţă dintr-un motiv sau altul. Acum vor fi nevoite să cheltuiască bani să-şi implementeze acest sistem de plată a TVA defalcat. Cred că multe dintre aceste companii vor decide imediat să intre în faliment”, a explicat vicepreşedintele comisiei de buget finanţe a Senatului, Florin Cîţu.

El a spus că speră ca PSD să înţeleagă până la urmă că legea este una foarte proastă pentru economia României.

Cei care au făcut această lege nu au nicio legătură cu economia privată, nu înţeleg cum funcţionează economia privată, nu înţeleg problemele companiilor în insolvenţă, iar acest mod de a stimula prin a ada bani ca să iei bani seamănă foarte mult cu o schemă piramidală, nu o lege care are în vedere eliminarea evaziunii fiscale”, a mai spus Cîţu.

La rândul său, preşedintele comisiei de buget finanţe a Senatului, Eugen Teodorovici, a spus că noua formă a split TVA reprezintă o schimbare radicală faţă de varianta iniţială.

Eu zic că este un pas foarte important, eu sper că la nivelul Camerei deputaţilor să continue discuţia şi să sperăm că va fi o formă şi mai bună. Ideea este că este un timp foarte scurt până al final de an şi cei de la finanţe trebuie să-şi gândească normele de aplicare şi paşii următori ca legea să fie aplicabilă”, a spus Teodorovici.

Critici dure la adresa noii variante a split TVA au venit şi din partea UDMR, formaţiune care consideră măsurile prevăzute în actul normativ drept greşite.

Ideea de bază de la care se pleacă este una greşită. Cred că ANAF-ul şi Ministerul de Finanţe ar trebui să se focalizeze pe TVA-ul nedeclarat, pe comerţul la negru, nu să se îndrepte împotriva societăţilor comerciale care, din cauza unor probleme de moment, dificultăţi de ordin financiar sau economic, au o sincopă în activitate şi după aceea să ajungă pe o listă neagră de pe care, după aceea, nu o să mai iasă niciodată. A urmări la zi încasarea sau valoarea TVA-ului încasat cash, adică numerar, este o imposibilitate”, a declarat senatorul UDMR Tanczos Barna.

El a adăugat că legea ar trebui regândită din temelii şi că speră ca acest lucru să se întâmple la Camera Deputaţilor.