Confidenţialitate


Spiritul scoțian într-un tur al orașului Glasgow


Spiritul scoțian într-un tur al orașului Glasgow

Glasgow este cea mai mare așezare urbană din Scoția și cel mai mare port al țării. Turiștii care vor să se distreze în vacanță sigur se vor îndrăgosti de centrul orașului, despre care se spune că nu doarme niciodată. La orice oră, o puzderie de pub-uri își așteaptă clienții la o halbă de bere, care costă puțin peste două lire sterline. Noaptea, la fel ca în mijlocul zilei, străzile sunt sigure.

 

Cei care vor să fie în buricul târgului și să se cazeze în hotelurile din centru trebuie să țină cont că zgomotul din stradă răzbate până în camere. Așa că s-ar putea să facă nopți albe chiar dacă nu-și doresc acest lucru.

 

Ceva mai liniștit este Cartierul West End. Este locul potrivit pentru persoanele boeme pentru că atmosfera din cafenelele de aici te îndeamnă la visare. Cel mai important obiectiv din West End este Universitatea din Glasgow, o clădire uriașă, cu o arhitectură impresionantă. Are o istorie de peste cinci secole și este a patra ca vechime din Regatul Unit.

 

Un alt obiectiv pe care niciun turist nu ar trebui să-l rateze este Catedrala Glasgow, cel mai mare lăcaș de cult din Scoția. De la religie facem un salt la știință… vizitatorii trebuie să bifeze și Centrul de Ştiinţe din Glasgow, unde se pot bucura, de exemplu, de spectacolul oferit de planetariu sau pot urca în Glasgow Tower, un turn de 125 de metri înălțime.

 

Apoi, ar trebui să includă în program și o vizită la Casa Tenement, în care vor vedea cum trăiau locuitorii orașului în secolul al 19-lea. Un loc aparte este nava-muzeu din Portul Glasgow.

 

Dintr-un loc în altul se poate merge pe jos. Persoanele comode pot apela la transportul în comun, foarte bine pus la punct; Glasgow este singurul oraș din Scoția care are metrou.

 

Cum ajungem în Glasgow?

 

De anul acesta, sunt zboruri directe din București către Glasgow. Zborurile sunt operate în zilele de marţi şi sâmbătă, de o companie low-cost.

 

Cât despre vreme, la fel ca la Londra, în Glasgow nu știi niciodată când vine o ploaie, așa că umbrela este un accesoriu obligatoriu.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează