Confidenţialitate


 Spania se pregăteşte pentru un val neobişnuit de frig | AUDIO


 Spania se pregăteşte pentru un val neobişnuit de frig | AUDIO

Temperaturile scăzute vor afecta în special Madridul, unde autorităţile au continuat cursa contra-cronometru pentru deszăpezire.

Furtuna botezată „Filomena”, care a adus și ploi abundente în numeroase alte regiuni, a provocat decesul a trei persoane pe teritoriul ţării.

Începând de luni dimineaţă, temperaturi de până la minim -8 Celsius sunt aşteptate pe o mare parte din teritoriul ţării până joi.

Agenția meteo spaniolă atrage atenția că zăpada acumulată se poate transforma în gheaţă din cauza „unor temperaturi minime nemaiîntâlnite”, cum avertizează ministrul de Interne, care solicită populaţiei să evite la maximum deplasările.

În urma ninsorilor record în aproape 50 de ani, plugurile de zăpadă şi maşinile care împrăştie sare acționează pentru a croi drumuri, deși se estimează că abia la sfârşitul săptămânii s-ar putea reveni cât de cât la normal.

Armata a fost mobilizată pentru a curăța pistele aeroportului din capitală, care a început să se redeschidă treptat de duminică după-amiază.

Militarii, dar şi voluntari, au degajat căile de acces către spitalele din Madrid.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Mihai Bucureșteanu

Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează