Confidenţialitate


Sorin Grindeanu a sesizat la CCR votul la moţiunea de cenzură care l-a demis


Sorin Grindeanu a sesizat la CCR votul la moţiunea de cenzură care l-a demis

Sorin Grindeanu a sesizat joi CCR pe motiv că votul din Parlament, pentru moţiunea de cenzură ce a dus la demiterea Cabinetului său, nu a fost unul secret, iar mulţi aleşi au arătat bilele înainte de a le introduce în urne.

În sesizarea făcută de premierul interimar Sorin Grindeanu, la Curtea Constituţională a României, se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 88 ”după încheierea dezbaterilor se supune la vot propunerea de acordare pentru încrederea Guvernului. Votul este secret şi se exprimă prin bile”.

Cu toate acestea, arată sesizarea, ”la şedinţa comună din 21 iunie 2017, aşa cum s-a putut observa pe toate canalele de televiziune care au transmis în direct desfăşurarea lucrărilor, modalitatea concretă de desfăşurare a votului a arătat faptul că unii deputaţi şi senatori au votat la vedere, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea procedurii referitoare la asigurarea secretului votului cu bile prevăzută de Regulamentul activitărilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului”.

Legat de acest regulament, Sorin Grindeanu face şi o propunere, ca în cazul în care procedura nu este respectată, normele să prevadă reluarea votului.

”Ce s-a întâmplat la moţiunea de cenzură, acel spectacol cu rânduri de filtre şi cu arătatul votului, nu ar trebui să se mai întâmple în Parlamentul României. Este o chestiune care ţine şi de lege şi de demnitate şi de onoare. I-am rugat pe cei de la Secretariatul General, poate găsesc o soluţie până mâine, de a face o solicitare la Curtea Constituţională, în numele Guvernului, prin care să găsim o modalitate de a proteja dreptul parlamentarilor de a-şi exprima votul fără nicio constrângere. Votul trebuie să fie secret”, a declarat Sorin Grindeanu.

El şi-a exprimat speranţa că se va găsi o soluţie ”să se spună «stop» acestor practici, mai ales în Parlamentul României”.


Ultimele stiri
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, prezintă prioritățile din programul de guvernare. Discuții, azi, cu liderul PSD

UDMR va vota guvernul Mureșan. Kelemen Hunor a discutat cu premierul desemnat despre programul de guvernare, nu și…

Președintele României, discurs în cadrul Adunării Generale a ONU și în Consiliul de Securitate. Intervențiile se vor concentra…

Donald Trump, discurs la Adunarea Generală a ONU. Liderul american a amenințat Iranul și Cuba, însă a anunțat…

Planul de Acţiune pentru deblocarea exporturilor de ovine: Vaccinările vor începe cel târziu la 1 octombrie. Apoi, exporturile…

Politologul Costin Ciobanu, despre șansele Guvernului Mureșan: „AUR poate să genereze anumite surprize”. Ce spune despre intențiile PSD…

Protestul ciobanilor din Piața Victoriei: încă șapte manifestanți violenți au fost reținuți după un val de percheziții în…

Serialul „Friends” împlinește 32 de ani de la premieră | AUDIO

Prima ninsoare pe Transfăgărășan. Turiștii, sfătuiți să se asigure că au echipament potrivit și anunță traseul pe care…

Piața Victoriei. Își va depune deja Siegfried Mureșan mandatul? Invitatul lui Tudor Mușat este politologul Costin Ciobanu



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează