Confidenţialitate


Sorin Cîmpeanu: Elevul care a sărit pe geam scria încă de acum 3 ani că este speriat | AUDIO


Sorin Cîmpeanu: Elevul care a sărit pe geam scria încă de acum 3 ani că este speriat | AUDIO

Ministrul Educației spune că elevul care a sărit pe geam, acum câteva zile, la Școala George Bacovia, în Capitală, avea la dosarul educațional un desen în care spunea că este speriat.

Desenul este însă de trei ani, ceea ce arată că elevul suferea de atunci, iar educatorii nu au intervenit.

”Există o singură piesă în portofoliul de lucru, este un desen, dacă nu mă înșel e din anul 2018, elevul fiind de clasa a 6-a, în care scria că este speriat. Scrie. Nu cred că trebuie să fii un foarte bun psiholog ca să îți dai seama dacă un copil de 9 ani scrie că este speriat ar trebui să aibă mai multă atenție decât ceilalți copii, care nu scriu că sunt speriați, de exemplu. El fiind recunoscut ca un copil cu cerințe educaționale speciale”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La Școala George Bacovia, un consilier școlar are grijă de 26 de copii cu nevoi speciale. Insuficient, spune ministrul Educație, Sorin Cîmpeanu.

De altfel, în toate școlile, carența de psihologi este uriașă: Sunt doar 2.500 de specialiști la peste 3 milioane de copii:

”Fără să mă antepronunț, în cazul școlii George Bacovia, acolo a existat un consilier care are în grijă 26 de copii, rezultatele nu sunt… favorabile… deși a existat un consilier nu mi se pare că și-a atins scopul”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Educației a făcut aceste declarații la o dezbatere organizată de organizația Salvați Copiii, tema fiind  efectele pandemiei asupra copiilor.

Medicul pediatru Mihai Craiu spune că izolarea a afectat dramatic minorii, iar efectele se vad inclusiv în camerele de gardă, unde săptămânal ajung cazuri grave.

”Avem copii care vin cu patologie care mimează accidente vasculare sau dureri coronariene sau toată patologia de la bunicii cu care stau, sunt o oglindă fidelă a suferinței și a angoasei noastre a adulților, mai ales a adulților de vârsta a treia, cu care stau mult acești copii mici. E momentul să îi scoatem afară, să se joace, să facă împreună ceva, să facă concursuri, din nou, și să ne gândim mai bine la cum să prevenim o viitoare recrudescență de noi cazuri de coronavirus”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În același timp, medicul pediatru Mihai Gafencu, de la Spitalul de copii Luis Țurcanu, de la Timișoara, spune că aici, ajung, săptămânal, tot mai multe adolescente, după ce au încercat să se sinucidă:

”Destul de frecvente sunt la fetițele adolescente, am în fiecare săptămână minim 5-6 cazuri care trebuiesc și internate, ceea ce arată că un echilibru fragil în familie în situația pandemică prin care am trecut, a lăsat urme. Ar trebui obiectivate cred printr-un material pe care să-l prezentăm Ministerului Sănătății cu propunerea inițiată de Mihai Craiu cu acest triaj, să spunem psihologic, în momentul prezentării în spital, al adolescentului și copilului, dar pentru Ministerul Educației nu este suficient să constatăm că nu avem psihologi”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Medicul pediatru Mihai Craiu cere părinților și șefilor Ministerelor Sănătății și Educației să intervină pentru a ajuta urgent copiii afectați de anxietate.

”Un sfat practic pentru părinți și pentru dascăli, unul don lcururile care chiar poate fi făcut ar fi să se uite la copil și să-l pună pe cântar. Unul din primele semne ale unui dezechilibru emoțional sever este modificarea ponderală. În ultimii 10 ani, ponderea excesului de greutate și al obezității la adolescentul din România s-a dublat”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO

Sorin Grindeanu: PSD este aproape de o majoritate pentru un Guvern minoritar | AUDIO

O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României

Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de…

Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează