SONDAJ: Principalele surse de informare ale românilor. Cei mai mulți aleg posturile TV și motoarele de căutare. Pe social media, majoritatea intervievaților folosesc Facebook ca sursă de informare | GALERIE FOTO
Sursa foto: Shutterstock
Cei mai mulți dintre români își iau informațiile de la posturile de televiziune și peste jumătate dintr-un eșantion de peste 1000 de persoane se informează de pe motoarele de căutare, cum ar fi Google sau Bing și aproape jumătate de pe social media. Aproape 40% dintre ei se informează ascultând radioul. Peste 20% dintre respondenți au spus că s-au simțit expuși la dezinformare în ultimele șapte zile, arată un sondaj al Parlamentului European privind platformele de social media.
Posturile TV sunt principala sursă de informare a 72% dintre românii intervievați. Aproape 40% spun că deschid televizorul de mai multe ori pe zi. 52% dintre ei caută ce îi interesează pe Google, în timp ce aproape jumătate își ia informațiile de pe platforme de social media precum Instagram, TikTok, Facebook și X.
45% dintre ei află informații despre afaceri sociale și politici actuale din discuțiile cu prietenii, familia și colegii. Își iau preponderent informațiile de pe Youtube aproape 40% dintre românii intervievați, în timp ce 37% ascultă radioul pentru a se informa.
S-au simțit expuși la dezinformare și știri false în ultimele șapte zile, foarte des, 23% dintre intervievați, iar puțin peste 20% au răspuns „deseori”. Sub 30% au afirmat că s-au simțit uneori expuși dezinformării.
Consumul de social media în România, în 2025
Peste trei sferturi (76%) dintre cetățenii români participanți la sondaj își iau informațiile de pe Facebook. Prin comparație, media UE la acespt capitol este de 58%. Folosesc Youtube pentru a se informa 66% dintre intervievați și aproape jumătate utilizează în acest scop platforma TikTok.
Își iau informațiile de pe Instagram 40% dintre tinerii români participanți la sondaj – cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani – și 36% folosesc WhatsApp pentru asta.
Aproape jumătate dintre ei declară că urmăresc pe canalele de social media creatori de conținut, iar 40% spun că nu urmăresc niciun influencer pe aceste rețele, deși au cont pe ele.
Sondajul a fost realizat în toate cele 27 de state membre UE în perioada 11-18 iunie 2025, pe un eșantion de 1.040 de persoane în România, având vârsta de 15 ani și peste.







