Confidenţialitate


Eurobarometru: Peste 40% dintre români vor ca UE să facă din inflație și costul vieții o prioritate. 61% dintre ei consideră că alocarea de fonduri europene ar trebui să fie condiționată | GALERIE FOTO


Eurobarometru: Peste 40% dintre români vor ca UE să facă din inflație și costul vieții o prioritate. 61% dintre ei consideră că alocarea de fonduri europene ar trebui să fie condiționată | GALERIE FOTO

Sursa foto: Shutterstock

Inflația, costul vieții, sprijinul pentru economie și crearea de noi locuri de muncă ar trebui să fie printre primele priorități ale Parlamentului European (PE) când vine vorba de țara noastră, consideră românii, potrivit unui sondaj realizat de legislativul european în primăvara acestui an. Aproape 30% dintre respondenții români vor mai multe măsuri împotriva sărăciei și a excluziunii sociale și tot atâția ar vrea mai mult sprijin pentru sănătatea publică. 

Siguranța economică, securitatea și lupta împotriva sărăciei sunt temele majore pe care europenii și le doresc a fi tratate cu prioritate de către autoritățile europene.

41% dintre europeni vor ca Parlamentul European să facă o prioritate din controlul asupra inflației și costului vieții, din apărare și securitate (34%), precum și din combaterea sărăciei și a excluziunii sociale (31%).

Cetățenii români participanți la sondaj consideră că prioritățile Parlamentul European ar trebui să fie: inflația, creșterea prețurilor și costul vieții (42%), sprijinul pentru economie și crearea de noi locuri de muncă (37%), agricultura și securitatea alimentară (29%), urmată de lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale (28%) și mai mult sprijin pentru sănătatea publică (28%).

68% dintre cetățenii UE doresc ca Uniunea Europeană să joace un rol mai important pentru a le asigura protecția în fața crizelor internaționale și a riscurilor de securitate. Nouă din zece europeni (90%) cer statelor membre să răspundă împreună provocărilor globale actuale; majoritatea europenilor (77%) consideră că UE are nevoie de mai multe mijloace pentru a face față contextului geopolitic care se schimbă rapid.

De asemenea, 37% dintre respondenții europeni susțin că UE trebuie să se concentreze pe apărare și securitate și peste 30% vor mai mult accent pe competitivitate, economie și industrie.

Pentru români, prioritățile UE pentru a-și asigura poziția în lume ar trebui să fie securitatea alimentară și agricultura.

60% dintre respondenții români consideră că mai multe investiții ar trebui să fie finanțate mai degrabă de UE decât de stat

Aproape opt din zece europeni sunt de părere că mai multe proiecte ar trebui să fie finanțate de UE, și nu de statele membre în mod individual (78%). Opinia este împărtășită de majoritate și în rândul românilor. 60% dintre respondenții din România consideră că mai multe proiecte ar trebui finanțate de UE mai degrabă decât de statele membre individual.

În plus, 85% dintre europeni, respectiv majoritatea respondenților din toate statele membre (61% dintre români), sunt de acord că alocarea de fonduri statelor membre ar trebui să fie condiționată de respectarea de către acestea a statului de drept și a principiilor democratice.

43% dintre români consideră că UE ar trebui să joace un rol mai important în protejarea cetățenilor în fața crizelor. 73% dintre români afirmă că statele membre ar trebui să fie mai unite, iar 71% cred că UE are nevoie de mai multe mijloace pentru a face față provocărilor actuale globale.

Cum evaluează românii impactul acțiunilor UE asupra vieții de zi cu zi – 18% dintre respondenți susțin că impactul este negativ

72% dintre respondenții europeni afirmă că acțiunile UE au un impact asupra vieții lor de zi cu zi. Dintre aceștia, jumătate consideră că impactul este unul „pozitiv”, 31% că impactul nu este „nici deosebit de pozitiv, nici negativ” și 18% că impactul este „negativ”.

Acțiunile UE au un impact asupra vieții de zi cu zi pentru 60% dintre cetățenii români. Dintre aceștia, jumătate consideră că impactul este unul „pozitiv”, 34% că impactul nu este „nici deosebit de pozitiv, nici negativ” și 16% că impactul este „negativ”.

Avantaje ale apartenenței României la UE. 40% dintre respondenții români apreciează oportunitățile de muncă oferite

73% dintre europeni afirmă că țara lor a avut de câștigat de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană. Principalele motive invocate de respondenți pentru a-și justifica răspunsul sunt contribuția UE la protejarea păcii și consolidarea securității (37%), cooperarea mai bună între statele membre (36%) și contribuția la creșterea economică (29%).

Un procent de 67% dintre români consideră că țara noastră a beneficiat din postura de membru al UE, principalele motive fiind că UE oferă românilor noi oportunități de muncă (39%), UE îmbunătățește nivelul de trai al românilor (26%) și UE contribuie la creșterea economică din țara noastră (24%).

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis un mesaj referitor la sondaj în care subliniază că europenii își doresc o Europă mai puternică, mai sigură, mai unită.

Sondajul Eurobarometru al Parlamentului European din primăvara anului 2025 a fost realizat de agenția de cercetare Verian în perioada 5-29 mai 2025, în toate cele 27 de state membre ale UE. Sondajul a fost realizat față în față, iar în unele state membre (Danemarca, Malta, Țările de Jos, Finlanda și Suedia) au fost realizate și interviuri video suplimentare (CAVI). În total, au fost realizate 26 410 interviuri. Rezultatele la nivelul UE au fost ponderate în funcție de dimensiunea populației din fiecare țară.


Ultimele stiri
Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul? | VIDEO

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților

STUDIU: 65% dintre români se așteaptă la cheltuieli mai mari de Crăciun față de anul trecut | AUDIO

Furnizarea apei va fi reluată în județul Prahova în următoarele zile, anunță prefectul județului. DSP a prelevat probe…