Confidenţialitate


Sondaj INSCOP: Cum ar vota românii dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare. Partidele din coaliția de guvernare scad în preferințe | AUDIO


Sondaj INSCOP: Cum ar vota românii dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare. Partidele din coaliția de guvernare scad în preferințe | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Sondaj INSCOP: Partidele din coaliția de guvernare scad în preferințele românilor privind intenția de vot. De exemplu, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, sub 20% dintre români ar pune ștampila pe reprezentanții social-democraților. La polul opus se află partidul AUR, care ar aduna un procent aproape dublu față de PSD.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, aproape 41% dintre alegători ar vota cu AUR. Urmează, la o distanță mare, PSD, cu puțin peste 18% din voturi, PNL cu 13,5% și USR cu aproape 12%, indică cel mai recent sondaj INSCOP Research.

Față de sondajul precedent, din noiembrie anul trecut, partidul condus de George Simion a înregistrat o creștere de aproape trei procente.

În scădere ușoară, cu puțin peste 1%, se află social-democrații și liberalii. USR a scăzut cu doar 0,6% în preferințele românilor, comparativ cu analiza din noiembrie 2025.

Pentru UDMR ar vota sub 5% dintre alegători, pentru SENS puțin peste 3%, pentru POT 1,5%, iar aproape 3% dintre alegători ar vota SOS România.

Puțin peste 1% dintre votanți ar opta pentru un alt partid, iar 2% spun că ar prefera un independent. Față de sondajul precedent, UDMR și SENS au stagnat în topul opțiunilor de vot. Partidul Oamenilor Tineri a pierdut jumătate dintre votanți, iar SOS România a câștigat aproape 1 procent.

În ultimele nouă luni (din mai 2025 până în ianuarie 2026), intenția de vot s-a menținut stabilă pentru toate partidele, cu mici variații.

Cel mai recent sondaj INSCOP a fost realizat între 12-15 ianuarie 2026, pe un eșantion de 1.100 de adulți. Eroarea maximă admisă a datelor este de ±3%, la un grad de încredere de 95%.


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează