Confidenţialitate


Sondaj BNR: Băncile estimează înăsprirea condiţiilor de creditare în trimestrul II


Sondaj BNR: Băncile estimează înăsprirea condiţiilor de creditare în trimestrul II

Băncile estimau, într-un sondaj realizat în luna aprilie de BNR și publicat acum, că standardele de creditare şi termenii contractelor de credit pentru companii vor deveni mai restrictivi în T2/2020, în paralel cu reducerea cererii, în special din partea IMM-urilor.

Aceste prognoze erau valabile şi în cazul împrumuturilor acordate populaţiei, atât pe zona de credite imobiliare, cât şi a celor de consum.

În opinia băncilor, factorii care au avut o contribuţie mai mare la evoluţia standardelor de creditare au fost situaţia actuală sau aşteptată a capitalului băncilor şi deciziile de politică monetară sau prudenţială ale BNR.

Doar 3,3% din bănci au apreciat că înăsprirea standardelor a fost determinată de aşteptările privind situaţia economică generală.
Cererea de credite este estimată să se reducă şi în T2 2020, băncile semnalând acest lucru într-o proporţie însemnată în cazul cererii din partea populaţiei, cât şi a IMM-urilor pentru credite pe termen lung.

Astfel, circa 40% din băncile din sondaj au declarat că prognozează o scădere cel puţin moderată a cererii de credite pe termen lung din partea IMM.
Primele trei luni ale anului s-au evidenţiat şi printr-o creştere a riscului aferent tuturor sectoarelor de activitate, cele mai ridicate procente semnalate de bănci fiind în transport şi comunicaţii, energie şi turism.

În ceea ce priveşte creditarea populaţiei, în primul trimestru al anului, o proporţie însemnată a instituţiilor de credit a semnalat o înăsprire a standardelor de creditare, atât pentru creditele destinate achiziţiei de locuinţe şi terenuri (procent net de 12%), cât şi în cazul împrumuturilor pentru consum (21,4 %).

Băncile estimează pentru T2 continuarea acestei tendinţe (procent net de 44,9% asociat creditelor imobiliare, procent net de 59,9% asociat creditelor de consum).

Dintre factorii care au condus la înăsprirea standardelor de creditare pentru împrumuturile de consum, băncile au identificat aşteptările privind situaţia financiară a populaţiei (procent net de 21,4%) şi riscul asociat bonităţii clienţilor (procent net de 3,8 %)
Băncile au raportat pentru primle trei luni din 2020 scăderea moderată a cererii în cazul ambelor categorii de credite destinate populaţiei (procent net de -30% pentru creditele imobiliare, procent net de -42% pentru cele de consum).

Aşteptările pentru următorul trimestru sunt de declin al cererii de împrumuturi pentru locuinţe şi terenuri (procent net de -88 la sută), dar şi în cazul creditelor de consum (procent net de -86%).

Băncile au raportat o creştere a ponderii solicitărilor de credite respinse primul trimestru, în cazul ambelor categorii de credite acordate populaţiei (procent net de 20,7% pentru creditele imobiliare, procent net de 13,9% pentru cele de consum).


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează