Confidenţialitate


Sondaj: 58% dintre români ar vrea ca armata să redevină obligatorie


Sondaj: 58% dintre români ar vrea ca armata să redevină obligatorie

În condițiile în care situația politică și militară este din ce în ce mai tensionată în regiune, 58%dintre români ar vrea ca armata să redevină obligatorie – arată un sondaj realizat de Inscop Research la comanda cotidianului Adevărul. Aproape 30% dintre cei chestionați nu ar fi însă de acord cu o astfel de măsură, iar ceilalți nu au știut ce să răspundă.

Sondajul arată că tinerii sunt mai puțin dispuși să susțină ideea stagiului militar obligatoriu.E vorba de doar 48% dintre cei cu vârste între 18 și 34 de ani.

În schimb, 67% dintre persoanele cu vârsta mai mare de 65 de ani agreează această idee, adică tocmai cei care nu ar fi vizați de încorporare.

Procentajul femeilor care ar fi de acord ca armata să redevină obligatorie este mai mic decât cel al bărbaților. (55,3% dintre femei, față de 61,5%  dintre bărbați)

Pe regiuni, cei mai mulți susținători ai acestei idei sunt din Moldova și Bucovina, iar la polul opus, locuitorii din Transilvania. De asemenea, susțin reintroducerea armatei obligatorii mai mult cei care locuiesc la sate decât cei care stau la oraș și în special cei cu studii primare și mai puțin cei cu studii superioare.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda “Adevărul” în perioada 23-30 aprilie 2015. Au fost chestionate peste 1000 de persoane cu vârsta de 18 și peste 18 ani.


Ultimele stiri
Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează