Confidenţialitate


Şoferul autocarului care s-a răsturnat pe Autostrada Soarelui este în comă


Şoferul bulgar al autocarului cu ucraineni care s-a răsturnat pe Autostrada Soarelui este internat la Spitalul Floreasca, el suferind un traumatism cranio- cerebral grav şi fiind în comă.

Cele mai multe dintre cele 48 de victime ale accidentului sunt internate la şase spitale din Capitală.

La Unitatea de Primiri Urgenţe la Spitalul Floreasca au rămas internate opt victime ale accidentului rutier, dintre cele 13 aduse iniţial la unitatea medicală.

Şoferul autocarului şi un alt bărbat sunt în stare gravă, primul având un traumatism cranio- cerebral grav şi fiind în comă, iar celălalt suferind o amputaţie de braţ.

La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au fost internate opt persoane care au suferit multiple contuzii, dintre care un bărbat, trei femei şi patru copii. Potrivit reprezentanţilor spitalului, starea acestora este bună.

La Spitalul “Marie Curie” au ajuns patru copii şi mama unuia dintre ei. Conform reprezentanţilor spitalului, un singur băiat a rămas internat la Terapie Intensivă.

Şapte adulţi şi trei copii au fost duşi la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Pantelimon”, minorii fiind între timp externaţi.

La Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdsar- Arseni”, au fost internate 11 persoane, două fiind în stare gravă. Cinci pacienţi au fost externaţi.

La Spitalul “Grigore Alexandrescu” au fost aduşi zece copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani, care au suferit traumatisme minore.

Autocarul în care se aflau 53 de ucraineni, adulţi şi copii, şi care se îndrepta spre Bucureşti s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre dumincă, în jurul orei 1.00, pe Autostrada Soarelui.

 

 


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează