Confidenţialitate


Șoc în sportul românesc: Tot lotul național de kaiac-canoe s-a dopat


Șoc în sportul românesc: Tot lotul național de kaiac-canoe s-a dopat

România nu va mai fi reprezentată la Olimpiada de la Rio într-unul dintre sporturile care aducea medalii: kaiac-canoe. Toți componenții lotulurilor naționale, masculin și feminin, au fost depistați pozitiv cu Meldonium, anunță secretarul general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ioan Dobrescu.

Oficialul COSR a declarat pentru TVR că substanța interzisă a fost descoperită în eșantioanele tuturor sportivilor de la această disciplină, nu doar într-ale celor 4 echipaje calificate la marea competiție din Brazilia.

Acesta este cel mai mare scandal de dopaj din sportul românesc. Au picat testele anti–doping Leonid Carp (caiac simplu și caiac dublu), Andrei Ştefan Strat (canoe dublu), Elena Meroniac (kaiac dublu) și echipajul de canoe 4 format din Traian Neagu, Cătălin Turceag, Daniel Burciu și Petruș Gavrilă.

Luna trecută, în cazul canoistului Liviu Dumitrescu a fost confirmată doparea cu un hormon de creştere. Iar pe 13 mai Ionuț Mitrea de la Clubul Sportiv Dinamo, care concura la kaiac simplu, era descoperit că a folosit meldonium.

Amintim, Meldonium este un produs care a fost interzis de la 1 ianuarie anul acesta, iar până în prezent au fost depistați pozitiv alți 4 sportivi: atleții Mirela Lavric, Daniela Stanciu,  Mihai Donisan, care se calificase la săritura în înălţime, și Claudia Stef, la 20 km marş, plus biatlonista Eva Tofalvi.

La Rio nu va merge nici Lucian Bute, după ce fostului campionului mondial la box i-a fost descoperită la restul antidoping o substanță prohibită, la ultimul meci pierdut în fața lui Badou Jack.

Oficialii COSR sunt şocaţi și anunță declanșarea unei anchete. Secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu, a declarat pentru TVR că ar putea exista „oameni din anturajul sportivilor care le furnizează acest medicament.”

 

 

 

 

 


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează