Confidenţialitate


Slovacia: Protest față de “pandemia” sărăciei | VIDEO


Slovacia: Protest față de “pandemia” sărăciei | VIDEO

Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă, în piața centrală din Bratislava, pentru a protesta față de condițiile socio-economice actuale.

Manifestaţia a fost organizată de Confederaţia Sindicală (KOZ), care a cerut Guvernului şi Parlamentului să ia imediat măsuri şi să acţioneze pentru a aborda criza energetică şi inflaţionistă, scăderea nivelului de trai al populaţiei şi stabilizarea economiei, relatează Agerpres, citând TASR.

 

Sindicatele au spus că ajutorul orientat către cetăţeni, municipalităţi şi întreprinderi este insuficient, menţionând asistenţa mai bună din alte ţări.

”Avem un nou tip de pandemie aici, o pandemie a sărăciei. Fiecare zi de inacţiune din partea guvernului şi a parlamentului are consecinţe”, au spus liderii protestatarilor, subliniind ameninţarea unor ”văi ale foametei” şi a unui ”colaps” al regiunilor.

Potrivit lor, atenţia asupra frustrării şi disperării oamenilor.

De asemenea, sindicatele solicită guvernului slovac să abordeze de urgenţă situaţia critică actuală din ţară, prin măsuri care să “îmblânzească” inflaţia şi a atenua impactul negativ al acesteia asupra vieţii cetăţenilor, precum şi să spună clar la ce se pot aştepta gospodăriile, companiile şi instituţiile publice în următoarele luni în ceea ce priveşte preţurile la energie.

FOTO: HNtelevízia

 


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează