Confidenţialitate


SLOVACIA: Fostul şef al Poliţiei, arestat în ancheta uciderii jurnalistului Jan Kuciak


SLOVACIA: Fostul şef al Poliţiei, arestat în ancheta uciderii jurnalistului Jan Kuciak

Un tribunal special din Slovacia a decis, duminică, ca fostul şef al poliţiei naţionale Tibor Gaspar să fie plasat în ancheta privind asasinarea tânărului jurnalist de investigaţii Jan Kuciak.

Comisă în februarie 2018, crima a generat proteste ample la nivel naţional şi a dus la prăbuşirea guvernului de la Bratislava, relatează Agerpres, citând DPA.

De asemenea, au fost plasaţi în arest şi foştii şefi ai mai multor departamente ale poliţiei, de teamă că aceştia ar putea încerca să influenţeze martorii.

În urma uciderii jurnalistului Jan Kuciak şi a logodnicei sale, în presa slovacă au apărut articole despre amploarea fenomenului corupţiei în interiorul Poliţiei.

Puternicul om de afaceri Marian Kocner, care a fost acuzat că a comandat asasinarea lui Kuciak, ar fi dispus urmărirea de către poliţie a jurnaliştilor care făceau anchete despre afacerile sale.

În luna septembrie, un tribunal slovac a decis joi că, din lipsă de probă, Kocner nu este vinovat în cazul uciderii jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak şi a logodnicei acestuia. Totuşi, procurorii au făcut apel la această hotărâre. Instanţa a ajuns la concluzia că un alt acuzat, Tomas Szabo, este vinovat de participare la crimă şi l-a condamnat la 25 de ani de închisoare, dar nu a găsit nicio dovadă că asasinatul a fost comandat de către omul de afaceri Marian Kocner.

De asemenea, Marian Kocner ar fi mituit şi şantajat în mod sistematic judecători şi procurori pentru a obţine achitări în numeroasele cazuri de fraudă deschise în instanţă pe numele său.

În martie au fost arestaţi 13 judecători, printre care Monika Jankovska, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Jankovska ar fi manipulat procedurile judiciare în numele lui Kocner.

Jan Kuciak şi logodnica sa, Martina Kusnirova, au fost împuşcaţi mortal, în 21 februarie 2018, la domiciliul lor din satul Velka Maca într-o execuţie de tip mafiot, după ce jurnalistul scrisese mai multe articole despre corupţia la nivel înalt şi despre relaţiile lui Marian Kocner cu politicieni slovaci.

Potrivit actului de acuzare, Marian Kocner ar fi ordonat asasinarea lui Jan Kuciak pentru a se răzbuna pentru articolele acestuia ce detaliau diversele infracţiuni comise de omul de afaceri în domeniul imobiliar.

Dintre cei cinci suspecţi inculpaţi în acest dosar, doi şi-au recunoscut vinovăţia şi au fost deja condamnaţi. La 6 aprilie acest an, fostul militar Miroslav Marcek a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru uciderea prin împuşcare a lui Jan Kuciak şi a logodnicei sale. Marcek (37 de ani), care nu a fost prezent la pronunţarea sentinţei, şi-a recunoscut vinovăţia.

Anterior, în decembrie 2019, Zoltan Andrusko a fost condamnat la 15 ani de închisoare, în urma unei înţelegeri cu Parchetul slovac. Conform actului de acuzare, Andrusko avusese rol de intermediar, angajându-l pe Miroslav Marcek şi pe vărul său Tomas Szabo la cererea prietenei sale Alena Zsuzsova, care la rândul său urma ordinele lui Marian Kocner.

Jan Kuciak relatase în detaliu şi despre alte cazuri de corupţie. Ultimul articol al său, neterminat, dar publicat postum, a vizat oameni de afaceri italieni prezenţi în Slovacia – printre care Antonino Vadala – şi suspectaţi de legături cu mafia calabreză ‘Ndrangheta.

Asasinarea lui Jan Kuciak şi a logodnicei sale a provocat ample manifestaţii de stradă care l-au împins la demisie pe premierul de la acea vreme, Robert Fico, politicianul dominant în Slovacia de peste un deceniu.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…