Confidenţialitate


Situația la nivel național a scenariilor în care încep școlile. 238 de școli în scenariul 3


Situația la nivel național a scenariilor în care încep școlile. 238 de școli în scenariul 3

Ministerul Educației a anunțat situația finală privind scenariile în care vor începe școala elevii.

Astfel, 12.610 unități de învățământ sunt incluse în scenariul 1, cu participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

Alte 4.892 de unități de învățământ au fost înadrate în scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Totodată, în 238 de unități de învățământ va fi aplicat scenariul 3, cu activități exclusiv online.

De asemenea, 7 unități de învățământ au fost incluse în scenarii mixte (S2+S3). „Varianta aceasta s-a aprobat avându-se în vedere situațiile specifice din fiecare unitate. Unele dintre unități se află în curs de reabilitare și altele au cazuri medicale particulare la clasă, astfel încât impun învățarea online”, se arată în comunicat.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează