Confidenţialitate


Sindicatul de la Metrou nu renunță la greva generală


Sindicatul de la Metrou nu renunță la greva generală

Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) va porni miercuri greva generală pe termen nelimitat.

Circulaţia trenurilor se va opri între orele 4:00 – 16:00, informează USLM printr-un comunicat de presă, la cîteva ore după ce Metrorex a anunţat că Tribunalul Bucureşti declarase nelegală greva de avertisment din 15 noiembrie.

” Referitor la Comunicatul de presă Metrorex prin care opinia publică a fost informată că Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment, vă comunicăm şi alte câteva detalii privind decizia Tribunalului Bucureşti: ‘ … respinge cererea de încetare a continuării acţiunilor de grevă întemeiate pe greva de avertisment ca prematur formulată’ ‘ … respinge în rest acţiunea (Metrorex) ca fiind neîntemeiată’. În aceste condiţii, conform adresei USLM nr. 324/16.11.2018, înregistrată la Metrorex sub nr. 3858/16.11.2018, miercuri 21.11.2018, la metrou va fi declanşată greva propriu-zisă pe termen nelimitat, zilnic între orele 4:00 – 16:00“, subliniază USLM.

Sindicaliştii afirmă, însă, că sunt dispuşi în continuare la negocieri, mai ales în condiţiile în care, potrivit unor informaţii difuzate în presă, conducerea Ministerului Transporturilor urmează să fie schimbată.

“Suntem dispuşi în continuare la negocieri, mai ales că – din informaţiile difuzate în presă chiar luni – urmează a fi schimbate atât conducerea Ministerului, cât şi cea executivă, condiţii în care suntem nevoiţi să aşteptăm întâlnirea cu noile organe de conducere şi apoi ne vom pronunţa dacă vom declanşa sau nu greva propriu-zisă. Nu dorim să se înţeleagă faptul că refuzăm dialogul cu mass-media, dar datorită situaţiei incerte nu am avut până în acest moment ce să comunicăm“, precizează sursa citată.

Metrorex anunțase că Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment de pe 15 noiembrie pe motiv că USLM nu a respectat Legea dialogului social.

Angajaţii Metrorex ar urma să intre în grevă generală pe perioadă nedeterminată începând de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4:00 – 16:00, dacă până atunci nu va fi rezolvat conflictul de muncă, a anunţat vineri Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM).


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează