Confidenţialitate


Sindicaliștii din Sănătate, așteptați de premier la negocieri


Sindicaliștii din Sănătate, așteptați de premier la negocieri

Premierul Viorica Dăncilă se întâlnește, marţi, la ora 10.00, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai sindicatelor din Sănătate.

La întâlnire vor participa şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, cel al Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Șefa executivului anunţa, săptămâna trecută, că așteaptă reprezentanţii SANITAS la dialog “pentru a vedea nemulţumirile acestora” şi ce soluţii pot fi găsite la problemele pe care le ridică aceştia.

Ministrul Sănătăţii a precizat ulterior că i-a prezentat premierului lista cu revendicări sindicale.

“Doamna prim-ministru a constituit un grup de lucru format din manageri ai spitalelor, unele din subordinea Ministerului Sănătăţii, altele din subordinea autorităţilor publice locale sau spitale de nouă specialitate, care au fost mai mult afectate, grup de lucru care a prezentat, la rândul său, nişte propuneri. Unele propuneri ale grupului de lucru şi ale SANITAS au cam coincis”, a spus Sorina Pintea.

Luni dimineață, angajații din sistemul sanitar s-au aflat în grevă de avertisment, timp de două ore aceștia asigurând doar urgențele medicale.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează