Confidenţialitate


Sindicaliștii din învățământ critică vizitele ministrului Educației în două școli din Ialomița: Au căpătat forma unor „descinderi”


Sindicaliștii din învățământ critică vizitele ministrului Educației în două școli din Ialomița: Au căpătat forma unor „descinderi”

Sindicaliştii din învăţământ consideră că vizita recentă făcută de ministrul Educaţiei Monica Anisie la două şcoli din judeţul Ialomiţa s-a transformat în ”descindere”.

Ministrul a fost filmat în timp ce asculta la ușa unei clase și în timp ce îi făcea observaţie unei învăţătoare pe care a auzit-o ţipând la un elev.

„Zilele trecute ministrul Educației și Cercetării, doamna Monica Anisie, a vizitat inopinat, alături de jurnaliști, două unități de învățământ din județul Ialomița, pentru a vedea cu ce greutăți se confruntă învățământul românesc. Controalele au căpătat forma unor “descinderi”, fără să fie respectate condițiile legii, ceea ce a transformat o intenție bună a ministrului, într-un act care a provocat nemulțumiri mari în rândul colegilor noștri, după ce o învățătoare a fost umilită în fața copiilor și a camerelor de filmat.

Credem că în urma acestor controale trebuie văzută realitatea educației din România, în ansamblu: școlile sunt lipsite de condiții optime pentru desfășurarea actului educativ, iar cei care au de suferit sunt atât elevii, cât și cadrele didactice”, se arată într-un comunicat al FSLI.

Marți, ministrul Educației și Cercetării, însoțită de reprezentanți ai mass media, a vizitat două unități de învățământ din județul Ialomița, obiectivul principal fiind, conform celor afirmate de Monica Anisie, de a vedea la fața locului o parte a problemelor cu care se confruntă învățământul din România.

Conform sursei citate, „descinderea ministrului educației în sala de clasă”, argumentată de faptul că a auzit-o pe doamna învățătoare țipând la un elev și „certarea” acesteia în fața elevilor și a camerelor de filmat a creat o stare de indignare justificată în rândul cadrelor didactice și nu numai.

Ministrul a scris, sâmbătă, pe Facebook, că îi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat și precizează că ar fi vrut să fie mai calmă în acea interacțiune.

„Eu sper că oricare profesor sau director responsabil din România, dacă ar trece pe culoarul unei școli și ar auzi ceea ce am auzit eu, ar încerca să intervină. Nu am fost în acea școală pentru doamna învățătoare, dar sunt un om căruia chiar îi pasă de copii”, a scris Monica Anisie.


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…