Confidenţialitate


Sindicaliştii din industria de apărare, din nou în fața Guvernului


Sindicatele din industria de apărare, afiliate la Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa şi Blocul Naţional Sindical, vor picheta miercuri Guvernul României, între orele 11.00 şi 13.00, pentru a semnala problemele cu care se confruntă companiile şi salariaţii din acest sector de activitate.

Marţi, aproape 100 de angajaţi din industria de apărare au protestat, timp de două ore, în faţa sediului Guvernului, solicitând premierului Viorica Dăncilă măsuri pentru relansarea sectorului, amintește Agerpres.

”Industria de apărare din România riscă să se închidă, întrucât nu mai există personal specializat şi nici bani de investiţii în acest sector”, a declarat, marţi, Constantin Bucuroiu, secretar general specializat pe industria de apărare în cadrul CNS Cartel Alfa şi BNS.

Liderul sindical a indicat lipsa banilor pentru investiţii.

Sindicalistul a amintit şi salariile foarte mici din domeniu, dând exemplul unei pirotehniste cu 39 de ani vechime, care primeşte în mână 1.600 de lei, în condiţiile în care lucrează cu explozibil şi există pericol în orice moment.


Ultimele stiri
Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…