Confidenţialitate


Simona s-a ţinut de cuvânt şi a venit să ne vadă


Simona s-a ţinut de cuvânt şi a venit să ne vadă

Acum 4 luni, chiar înainte de sărbători, am cunoscut-o pe Simona. O tânără de 15 ani care vrea să devină medic. În acest fel, ar putea să găsească tratamentul pentru boala ei și așa, niciun copil nu ar mai trebui să mai sufere. Vrea să mai scrie și o carte despre viața ei, sau despre cum poți să sfidezi destinul, zâmbind zi de zi.

“Da… pur și simplu m-am trezit și am mers. Am observat că mă doare. N-am băgat-o în seamă. Adică, am zis că e din cauza curentului. Am luat niște pastile, m-am dat cu cremă și au trecut după o săptămână. Reapăreau, apoi dispăreau. Până nu s-au mai oprit”, îşi aminteşte Simona momentul în care a descoperit că e bolnavă.

Inițial, doctorii au crezut că e vorba de scolioză. După analize amănunțite, Simonei i s-a pus un diagnostic mult mai grav. Părinții și medicii au evitat să îi dea detalii, dar Simona e un copil foarte inteligent.

“Îmi venise pur și simplu în minte și am căutat. Și i-am zis zâmbind mamei: Ştii ca tumora mea înseamnă cancer…?. Așa i-am zis. A rămas uimită și eu i-am spus-o zâmbind. Nu aveam nicio treabă. Știam ce înseamnă cancer. Dar nu așa de mult”, mărturisea Simona.

Anii au trecut și Simona a trecut prin mai multe operații. Deși i-a fost greu la început, Simona spune că viața merită trăită, orice ar fi.

“Glumeam într-o seară… Întrebasem de piciorul meu și mi s-a spus că e la plimbare. Și am spus „bine că se plimbă el, că eu stau în pat”. M-am obișnuit. Și am început să merg ușor-ușor cu cârjele. Și acum sar într-un picior. Pe zi ce trece, mai făceam un câte un lucru. Mă descurcam singură. Mai și dansez! Fac aproximativ ce face și un om normal. Dar eu nu mă consider diferită. Nu”, spune Simona.

În perioadele în care se simte mai bine, vrea neapărat să meargă la școală. E drept, profesorii vin și acum să îi predea în salonul de spital. Dar nu e același lucru, spune Simona.

“Unii și-ar dori să ajungă la școală și nu pot. Aud mulți colegi de-ai mei că nu am timp să scriu, nu am timp să fac aia…. Dar ai timp să te joci pe calculator și alte chestii. Mă gândeam că eu aveam timp și aveam și dureri. Luptam să învăț și să ajung undeva”, a spus Simona.

Simona vorbește despre problemele ei cu un optimism de care cei mai mulți adulți nu ar fi capabili. Are ochii mari și luminoși, și zâmbește mult. E felul ei de a sfida soarta care i-a aruncat în față un obstacol greu de trecut.

“Indiferent ce problemă aţi avea şi orice obstacol, niciodată nu trebuie să va daţi bătut. Trebuie să luptaţi până în ultimul moment. Să vă găsiţi un obiect, o persoană, orice, pentru care să luptați. Să nu uitați să zâmbiți, chiar dacă aveți probleme mari. Trebuie să zâmbiți. Vă ajută foarte mult. Cum m-a ajutat şi pe mine”, ne sfătuieşte Simona.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează