Confidenţialitate


Simona Halep va fi decorată şi de Preşedintele Iohannis


Simona Halep va fi decorată şi de Preşedintele Iohannis

“Ca urmare a performanței extraordinare obținute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum și în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga activitate, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincții a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep” – se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

În comunicat se mai menţionează că “prin dăruirea, devotamentul și profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât și în afara sa, Simona Halep a promovat numele țării noastre în întreaga lume. Simona Halep este un model pentru tânăra generație, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaș câștig pentru sportul românesc”.


Ultimele stiri
Diana Buzoianu, precizări despre programul Casa Verde Baterii: „Dacă toată lumea își face treaba corect, într-un an am…

Alegeri regionale în Germania. Partidul Die Linke câștigă la Berlin, iar AfD obține peste 38% în Pomerania Occidentală.…

DIICOT explică schema de înșelăciune în care ar fi fost implicat Călin Georgescu. Un om de afaceri ar…

Sorin Grindeanu, după ședința BPN: „PSD a decis azi să nu voteze Guvernul Bolojan 2.0”

România în Direct. Dosarul Georgescu. Contează în formarea guvernului? | AUDIO

(P) Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show

Susținători ai lui Călin Georgescu, mobilizați pe Telegram după ce acesta a fost ridicat de DIICOT | AUDIO

Social-democrații, în ședință. PSD decide dacă susține Guvernul Siegfried Mureșan | AUDIO

Suceava: Percheziții DNA în mai multe puncte vamale. Suspiciuni de corupție în legătură cu trecerea unor bunuri din…

Alegerile regionale din Germania: Partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” ar putea câștiga încă un scrutin. Cancelarul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează