Confidenţialitate


Simona Halep părăsește turneul de la Montreal


Simona Halep părăsește turneul de la Montreal

Danielle Collins (28 WTA) și-a continuat seria incredibilă de victorii, reușind să o învingă, joi dimineață, după aproape trei ore, pe Simona Halep (13 WTA), dublă campioană la Masters-ul de tenis feminin de la Montreal. A fost primul meci al Simonei Halep, după accidentarea din luna mai.

A fost nevoie de aproape trei ore pentru ca Danielle Collins să ducă la 12 șirul de victorii neîntrerupte în circuitul profesionist feminin, trecând în turul al doilea al turneului canadian. Americana a eliminat-o pe Simona Halep, cu 2-6, 6-4, 6-4, la revenirea jucătoarei române în circuitul WTA.

Halep, cap de serie numărul 6, a disputat primul său meci de când s-a accidentat la coapsă, în timpul înfruntării cu Angelique Kerber, la Roma, în urmă cu trei luni, o absență care, luni, a făcut-o să iasă din Top 10 pentru prima dată din 27 ianuarie 2014, punând capăt la 373 de săptămâni consecutive în Top 10.

Cu toate acestea, Halep s-a arătat optimistă la finalul meciului și a declarat: „Sunt foarte pozitivă în legătură cu modul în care am jucat astăzi. Un pic neașteptat, pentru că după trei luni în care nu poți juca mult tenis, vii și joci trei ore la un nivel foarte înalt cu cineva care câștigă în ultima vreme meciuri și turnee. Așa că sunt foarte mulțumită de felul în care am jucat”.

 


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează