Confidenţialitate


Simona Halep, jucatoarea cel mai bine clasata la Wimbledon, dupa ce Serena Williams a fost eliminata


Este a treia oară consecutiv când americanca este eliminată în fazele incipiente la un Grand Slam. La Roland-Garros, ea a părăsit turneul în turul doi, iar la Melbourne în optimi. Serena Williams a câştigat la Wimbledon de cinci ori (2002, 2003, 2009, 2010, 2012) şi a jucat două finale (2004, 2008). Vineri, jucătoarea chineză Na Li, numărul 2 mondial şi a doua favorită, a fost eliminată, în turul trei al turneului de la Wimbledon, fiind învinsă de sportiva cehă Barbora Zahlavova Strycova, locul 43 WTA, scor 7-6 (7/5), 7-6 (7/5). Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-1, pe elveţianca Belinda Bencic (locul 71 WTA) şi a acces pentru prima dată în carieră în optimile de finală ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Halep s-a impus după o oră şi zece minute de joc. Simona Halep este la a patra participare la turneul de Grand Slam de la Wimbledon. În 2011 şi 2013, ea a ajuns în turul doi, iar în 2012 a fost eliminată în primul tur.


Ultimele stiri
Reacția lui Nicușor Dan privind rezultatele elevilor români la testele PISA: „Un semnal de alarmă major”. Arată problemele…

De ce este important ca România să fie reprezentată de un guvern cu puteri depline în negocierile pentru…

Drona care a intrat în spațiul aerian al României s-a prăbușit în apropierea localității Mihăileni Vechi, din Republica…

Industria ospitalității, în declin. Românii nu mai vor să investească, iar unii dintre cei care au deja afaceri…

Cum schimbă încălzirea globală vegetația din Carpați. Cercetătorii au observat tot mai multe specii de plante pe vârfurile…

Piața Victoriei: victoria extremiștilor în Germania – undă de șoc în Europa. Invitată este Tana Foarfă, directoare executivă…

Rezultatele testărilor PISA sunt grave și se vor resimți abia peste 10-15 ani, spune profesorul Marcel Bartic: „Ne…

Sorina Matei, noul director interimar al TVR. Răzvan Dincă revine la conducerea Radioului Public | AUDIO

București: Punctul de recoltare a sângelui de la Spitalul Floreasca s-a redeschis. Vor putea dona sânge între 30…

Prahova: Gondola din Sinaia, oprită pe termen nelimitat din cauza unor alunecări de teren. Un stâlp de susținere…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează