Confidenţialitate


Sfaturi ale poliţiştilor pentru cei aflaţi în trafic


Sfaturi ale poliţiştilor pentru cei aflaţi în trafic

Inspectoratul General al Poliţiei Române le recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.

Având în vedere faptul că în această perioadă este posibil ca partea carosabilă să fie acoperită de zăpadă sau polei, conducătorii de autovehicule sunt sfătuiţi să circule, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă.

În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!

Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers.

Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă, și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”!

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic.


Ultimele stiri
Roxana Sicoe-Tirea, despre protestele din Franța: „Problema fundamentală – incapacitatea instituțiilor de a asculta cetățenii înainte ca nemulțumirea…

Prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Niculescu s-a încheiat. Votul de învestitură, programat marți | AUDIO

Ilie Bolojan, bilanț la final de mandat: „Am preluat o țară cu spatele la zid”. „Unele decizii au…

SUA: Începe votul anticipat în Texas pentru alegerile din Senat și pentru funcția de guvernator | AUDIO

Ploșnițe la Spitalul Colentina din București. Șase pacienți au fost mutați de la Neurologie, iar o parte din…

Peste 70 de școli din Ungaria, vizate luni de amenințări cu bomba. Aceleași amenințări, primite prin e-mail și…

Prahova: O imagine generată cu AI, care arăta un urs pe o stradă din Câmpina, a alertat cetățenii…

Franța: Restricții de circulație în anumite zone ale țării, după protestele violente ale tinerilor. Anunțul premierului Lecornu |…

Atac cibernetic la Societatea de Radiocomunicații. Serviciul de e-mail al companiei, suspendat preventiv

Franța: Studenții au blocat accesul turiștilor la Muzeul Luvru, în semn de solidaritate cu mișcarea liceenilor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează